Bancheri cu „curajul afacerii“ sau „controlori mărunţi şi chiţibuşari“? Cum să ai un excedent al depozitelor companiilor la bănci faţă de stocul creditelor acordate de 4 miliarde de euro dar 27.000 de firme să caute disperate finanţare pentru investiţii prin programe guvernamentale?
„Ei trebuie să înţeleagă că, de acum înainte, nu vor mai fi controlori mărunţi şi chiţibuşari, ci funcţionari de bancă, bancheri, deci se vor afla în situaţia de a-şi asuma riscul de acordare a unui credit, drept pentru care vor fi nevoiţi să cunoască bine fenomenul economic, să-şi ia toate măsurile asiguratorii, dar să aibă şi curajul afacerii. (…) Bancherul, mai mult decât întreprinzătorul economic, priveşte în viitor, scrutează evoluţia viitoare a ciclului de afaceri, profitabilitatea diverselor activităţi economice“.
Aşa spunea într-un interviu în ziarul Adevărul publicat în septembrie 1990 de jurnalistul Corneliu Cârlan guvernatorul BNR Mugur Isărescu, conform site-ului www.opiniibnr.ro.
La 30 de ani de la acel moment, au ajuns bancherii români „să scruteze evoluţia viitoare a ciclului de afaceri“, au „curajul afacerii“? Sau au rămas, de la o generaţie la alta, „controlori mărunţi şi chiţibuşari“?
Ce ne spun datele? Cum putem face o evaluare? O posibilitate este să vedem dacă funcţia sistemului bancar de a colecta economisire de la persoane fizice/companii şi de a furniza credite este îndeplinită şi în ce grad.
În aprilie 2021, soldul creditelor acordate companiilor de către bănci în lei şi valută era de 132 miliarde de lei (26 mld. euro), cu 22 miliarde lei mai redus decât depozitele şi conturile curente deţinute de companii la bănci, în lei şi valută, la aceeaşi dată, şi anume de 154 miliarde de lei.
În cazul persoanelor fizice, soldul depozitelor şi lichidităţilor în lei şi valută era de 263 miliarde de lei în aprilie 2021 iar soldul creditelor în lei şi valută era de 154 miliarde de lei, excedentul fiind de 109 miliarde de lei. Să spunem că persoanele fizice economisesc în primul rând şi apoi investesc. Companiile sunt cele care folosesc disponibilităţile populaţiei, prin intermediul sistemului bancar, pentru investiţii.
Dar companiile din România au ajuns în situaţia de a finanţa ele sistemul bancar, având o poziţie net creditoare faţă de bănci. Şi ce fac băncile cu aceşti bani suplimentari? Finanţează deficitul bugetar sau, atenţie, îi depun la Banca Naţională. Aşa au făcut spre exemplu în mai 2021 când, conform datelor BNR, băncile au constituit depozite la BNR de 7,3 miliarde de lei la o dobândă de 1,5%.
Practic, băncile din România se împrumută de la companii ca să plaseze banii la Banca Naţională. Adică apa care ar fi trebuit să vină să irige economia, să meargă în investiţiile companiilor - în fabrici de bere, în sisteme de irigaţii, sere, autostrăzi sau campusuri şcolare – o ia înapoi către fântână, către izvor.
Taman invers. În loc ca firmele să fie net debitoare faţă de sistemul bancar şi băncile la rândul lor să se împrumute de la Banca Naţională aşa cum scrie în orice manual de economie, într-o ţară care plânge după investiţii, ce fac băncile?
Fac programe de educaţie financiară, în loc să dea credite.
S-o fi terminat în România cererea de credite? Au bani companiile de investiţii? Poate ca firmele din top 1000, care deţin jumătate din cifra de afaceri din economie, să nu aibă nevoie de bani.
Însa „talpa ţării“, cele 400.000 de companii care evoluează în cealaltă jumătate din economie strigă după capital.
Peste 27.000 de firme au depus spre exemplu un plan de investiţii pe Măsura 3 - granturi pentru investiţii, proaspăt anulată de Ministerul Economiei. Granturile ar fi avut valoarea între 50.000 şi 200.000 de euro.
Fiecare din aceste companii a scris un plan de afaceri, a plătit consultanţi, a imaginat un proiect de hală industrială, de achiziţie a unui echipament, de extindere într-un nou sector de activitate. Cei 27.000 sunt cei despre care vorbea guvernatorul Mugur Isărescu în 1990, „întreprinzătorii economici“, cei care au „curajul afacerii“.
Acolo se află viitorul de business al României imaginat de cel mai dinamic segment al populaţiei - întreprinzătorii care vor tot timpul altceva, care se gândesc la noi produse şi servicii.
„V-aţi gândit să vă duceţi către cei 27.000 în căutare de noi clienţi? Să vedeţi dacă nu cumva unele din aceste proiecte sunt de fapt bancabile, adică pot rambursa banii? Mai ales că multe din aplicaţii s-au făcut cu 50% contribuţie proprie din partea beneficiarului“, întrebam un bancher de IMM-uri. „Nu reprezintă interes pentru noi, avem clienţii noştri“.
Chiar nimeni nu sesisează acest paradox, acest clivaj? Sunt două lumi diferite? Cum să ai un excedent al depozitelor companiilor la bănci faţă de stocul creditelor acordate de 22 miliarde de lei (4,4 miliarde de euro) şi 27.000 de firme să caute disperate finanţare pentru investiţii prin programe guvernamentale?
Interesant, la un necesar mediu de investiţii de 150.000 de euro pentru fiecare companie, volumul de credite ar fi de exact 4 miliarde de euro. Business bun, dar nu pentru „controlori mărunţi şi chiţibuşari“, ci pentru bancheri care „să scruteze evoluţia viitoare a ciclului de afaceri“ şi care să aiba „curajul afacerii“.