Producătorul de medicamente Fiterman Pharma din Iaşi s-a apropiat de 40 mil. euro afaceri în 2020, plus 36%. Fiterman Pharma activează pe piaţa locală a producţiei de medicamente de 25 de ani, businessul fiind controlat de familia de antreprenori locali Fiterman

Autor: Georgiana Mihalache 10.06.2021

Fiterman Pharma, producătorul de medicamente controlat de familia Fiterman din Iaşi, a încheiat anul 2020 cu afaceri de 189 mil. lei (39 mil. euro), în creştere cu 36% faţă de anul anterior, potrivit calculelor ZF pe baza datelor publice de la ministerul de Finanţe. Şi profitul companiei a crescut semnificativ anul trecut, până la 21,5 mil. lei, după o creştere de 60%. Marja de profit a ajuns astfel la peste 11%. Producătorul de medicamente cu o istorie de 25 de ani în industria de profil angajează 151 de oameni.