Salariul mediu net a crescut în aprilie cu 0,4% faţă de martie şi cu 11,9% faţă de aprilie 2020, la 3.561 lei, cele mai mari valori fiind în continuare înregistrate în sectorul IT&C, cu o medie de 8671 lei la nivel naţional

Autor: Roxana Rosu 11.06.2021

Salariul mediu net a crescut în aprilie cu 0,4% faţă de martie şi cu 11,9% faţă de aprilie 2020, la 3561 lei, cele mai mari valori fiind în continuare înregistrate în sectorul IT&C, cu o medie de 8671 lei la nivel naţional, în timp ce cele mai mici rămân în zona de hoteluri şi restaurante, cu 1790 lei, arată datele publicate vineri de INS.

La nivel brut, câştigul salarial mediu a fost 5804 lei, cu 19 lei (+0,3%) mai mare decât în luna martie 2021.

Salarii medii nete de peste 5000 lei se înregistrează în sectorul de intermedieri financiare şi asigurări (7110 lei), prelucrarea produselor de cocserie şi a celor din prelucrarea ţiteiului (6991 lei), sectorul de extracţie petrol şi gaze (6683 lei), activităţi de editare (5846 lei), fabricarea produselor de tutun (5536 lei),  producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (5468 lei), telecomunicaţii (5116 lei), cercetare-dezvoltare (5064 lei) şi administraţie publică şi apărare/ asigurări sociale din sistemul public (5065 lei).

În raport cu preţurile de consum, indicele câştigului salarial real a fost 108,4% pentru luna aprilie 2021 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Indicele câştigului salarial real a fost 100,0% pentru luna aprilie 2021 faţă de luna precedentă.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 232,3%, cu 0,1 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna martie 2021.­

În luna aprilie, în majoritatea activităţilor economice salariul mediu net a crescut ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite, de fidelitate ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat reluării activităţii anumitor agenţi economici, realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), cât şi a disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative creşteri au fost cu 20,1% în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), respectiv cu 16,2% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat.

De asemenea,  în industria metalurgică, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, transporturi pe apă, extracţia cărbunelui superior şi inferior, alte activităţi extractive, fabricarea altor mijloace de transport, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi,  colectarea şi epurarea apelor uzate creşterile au fost  între 5% şi 10%.

Scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna martie 2021 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de premii ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, în unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi au fost cu 18,1% în fabricarea produselor din tutun, cu 14,7% în activităţi de editare, respectiv cu 13,8% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale).

De asemenea, scăderi între 6,5% şi 7,5% au fost în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea băuturilor, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice.

În sectorul bugetar, salriul mediu net s-a redus în învăţământ   (-7,8% ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare), respectiv în administraţie publică (-0,7%).

În sănătate şi asistenţă socială, câştigul salarial mediu net a crescut uşor comparativ cu luna precedentă (Ă0,4%).