Ce înseamnă o asigurare de sănătate pentru afecţiuni grave de la NN: Până la 500.000 de lei plătiţi în 48 de ore în cazul unui diagnostic cu cancer, arsuri grave sau afecţiuni care necesită transplant

Autor: Publicitate 25.06.2021

Asigurarea suplimentară pentru Cancer, Arsuri Grave şi Transplant lansată recent de NN, liderul pieţei de asigurări de viaţă, este o acoperire care aduce un sprijin financiar de până la 500.000 de lei în cazul unui diagnostic sever, în plus faţă de acoperirea de bază a poliţei de sănătate care oferă până la 100.000 de lei pe an pentru spitalizare sau intervenţii chirurgicale.

„Atunci când apar situaţii medicale grave, cel mai important pentru pacienţi este să se trateze şi ultimul lucru la care vor să se gândească este cât costă tratamentul. Oamenii vor să meargă la cei mai buni medici, în centre specializate pe diagnosticul lor din sistemul public sau privat de sănătate de oriunde din România sau din lume fără grija banilor”, explică Gabriela Lupaş-Ţicu - Chief Marketing & Operations Officer la NN România.

Asigurările de sănătate, o formă reală de sprijin financiar când apar probleme de sănătate

Asigurările de sănătate înregistrează creşteri de la an la an în România, pe fondul nevoii tot mai mari de protecţie. Deşi ponderea în totalul asigurarilor este încă semnificativ mai mică decât în alte ţări europene, nivelul conştientizării a început să crească, iar asigurătorii extind oferta de beneficii pentru a oferi protecţia financiară de care este nevoie.

Asigurarea suplimentară pentru Cancer, Arsuri Grave şi Transplant a fost gândită de NN tocmai plecând de la nevoile oamenilor când apar probleme grave de sănătate iar cheltuielile pentru tratarea lor pot fi de multe ori ridicate. Poate fi vorba despre bani pentru călătoria la centre medicale specializate din străinătate, de cele mai multe ori împreună cu un însoţitor, pentru costurile de trai pe perioada tratamentului sau chiar despre bani pentru anumite tratamente.

„Sumele necesare pot dezechilibra bugetul familiei şi vedem în jurul nostru că se întâmplă ca oamenii să aibă nevoie şi de ajutorul celor apropiaţi ca să strângă banii necesari pentru tratament, mai ales că de cele mai multe ori cheltuielile trebuie acoperite într-un timp foarte scurt de la diagnostic”, spune Gabriela Lupaş-Ţicu - Chief Marketing & Operations Officer.

Anul trecut, în România au fost diagnosticate 98.886 de cazuri noi de cancer şi s-au înregistrat 54.486 de decese cauzate de această afecţiune, conform International Agency for Research on Cancer. Din punctul de vedere al statisticilor la nivelul Europei, România are printre cele mai mari rate de mortalitate la majoritatea tipurilor de cancer, iar incidenţa acestei boli a crescut de la 291,6 la suta de mii de locuitori în 2010 până la 307,7 la suta de mii de locuitori în 2019, conform Centrului Naţional de Evaluare şi Promovare a Stării de Sănătate (CNEPSS).

Datele oficiale mai arată că, în 2019, aproximativ 5.000 de copiii din România erau diagnosticaţi cu o formă de cancer, iar până la 500 de copiii primesc acest diagnostic anual, conform autorităţilor. În acelaşi timp, în 2020 au avut loc 241 de transplanturi de organe în România, iar lista de aşteptare a fost de 5.426 de pacienţi, conform Agenţiei Naţionale de Transplant. Iar conform estimărilor publice, România înregistrează între 600 şi 800 de cazuri de arsuri grave pe an.

Asigurarea suplimentară NN, până la 500.000 de lei pentru orice fel de cheltuieli medicale

Asigurarea de sănătate NN oferă o acoperire de bază de până la 100.000 de lei pentru spitalizare sau intervenţii medicale, sumă care creşte cu 20.000 de lei după fiecare an în care nu a fost nevoie de asigurare până la maximum 200.000 de lei. Având asigurarea de sănătate NN la care se adaugă şi acoperirea suplimentară pentru Cancer, Arsuri Grave şi Transplant, clienţii pot beneficia de până la 500.000 de lei în plus faţă de acoperirea de bază, pentru plata tratamentelor necesare, în funcţie de problema de sănătate şi de tipul de asigurare ales. NN plăteşte banii în cel mult 48 de ore de la diagnostic, iar clienţii îi pot folosi pentru orice tip de cheltuieli pe perioada tratamentului.

Este bine să ai o asigurare de sănătate, dar este şi mai bine să nu ai nevoie de ea. Asigurarea suplimentară pentru Cancer, Arsuri Grave şi Transplant acoperă majoritatea bolilor maligne, arsuri de gradul 3 pe o suprafaţă de peste 20% din corp şi transplanturi de inimă, ficat, rinichi, pancreas, plămâni, măduvă osoasă sau celule stem, după cum au explicat reprezentanţii NN.

În ansamblu, pe parcursul ultimilor cinci ani de la lansare, prin asigurarea de sănătate NN, cea mai complexă procedură decontată a fost o intervenţie chirurgicală determinată de un diagnostic de cancer, cu cheltuieli de aproape 94.000 de lei, aceasta fiind aproape de suma asigurată maximă pe an.

În acelaşi timp, în cazul unei intervenţii chirurgicale care a presupus o perioadă mai lungă de spitalizare, de 19 zile, cheltuielile totale acoperite de asigurare au depăşit 68.000 de lei. În cazul diagnosticării cu cancer, arsuri grave sau afecţiuni care implică transplant de organe, de cele mai multe ori sumele necesare sunt mai mari, iar prin asigurarea suplimentară, NN este alături de clienţi cu o sumă adaptată nevoilor de tratament, explică Gabriela. În ultimii cinci ani, NN Asigurări de Viaţă a plătit beneficii totale în valoare de aproape 3 milioane de euro clienţilor de asigurări de sănătate.

Asigurarea de sănătate costă, în medie, 5 lei pe zi

Din perspectiva cumpărării, asigurarea de sănătate NN se poate realiza printr-o discuţie online sau offline cu un consultant financiar al companiei pentru a identifica nevoile de asigurare şi nivelul de protecţie necesare. Ulterior, procesul de emitere a poliţei este digital, ceea ce înceamnă, în majoritatea cazurilor, că în cel mult o oră de la semnarea digitală şi plata primei, poliţa este emisă.

Costul asigurării de sănătate de bază de la NN ajunge în medie la 5 lei pe zi şi depinde în principal de vârstă, aceasta rămânând la acelaşi nivel indiferent de problemele medicale pentru care este utilizată asigurarea. La fel, şi pentru asigurarea suplimentară pentru Cancer, Arsuri Grave şi Transplant, costul depinde atât de vârstă, dar şi de nivelul de acoperire ales.

Spre exemplu, o persoană de 35 de ani va plăti lunar un cost fix de 135 de lei pentru cel mai înalt nivel de acoperire, în timp ce pentru copiii de la 3 luni până la majorat şi persoanele cu vârsta între 18 şi 24 de ani, costul lunar este de 75 de lei pentru nivelul Avansat de acoperire. Aceste sume se adaugă costului pentru protecţia de bază prin asigurarea de sănătate NN, explică reprezentantul NN.

Asigurările de sănătate, o piaţă în creştere

România este printre ţările europene a căror populaţie înregistrează diferenţe considerabile între bugetul disponibil şi cel necesar familiilor pentru a-şi menţine standardul de viaţă atunci când se confruntă cu situaţii medicale neprevăzute, potrivit studiului UNSAR „Asigurările de viaţă, instrument de protecţie pentru familie” realizat în februarie 2021.

Gradul de penetrare al asigurărilor de sănătate mai redus decât în alte ţări europene se explică, pe de-o parte, prin nivelul mai mic de conştientizare a importanţei pe care o au anumite tipuri de asigurări pentru echilibrul financiar al familiei atunci când apar situaţii neprevăzute. Dar tendinţele arată că oamenii resimt tot mai mult nevoia pentru alternative relevante când vine vorba de sănătate, cum sunt Asigurarea de sănătate NN şi Asigurarea suplimentară pentru Cancer, Arsuri Grave şi Transplant.

„O mai bună înţelegere a beneficiilor, împreună cu digitalizarea accesului la asigurări, într-o experienţă facilă pentru clienţi, pot contribui la creşterea acestui segment. O asigurare bună de sănătate oferă oamenilor banii de care au nevoie în situaţii medicale neprevăzute, aşa încât ei să se concentreze doar pe ceea ce contează, sănătatea lor şi a celor dragi”, a mai spus Gabriela Lupaş-Ţicu - Chief Marketing & Operations Officer.

Nevoile există şi modul în care se resimt tendinţele socio-demografice în România conturează noi categorii de nevoi pentru viitor şi confirmă relevanţa asigurărilor de sănătate. În perioada 2016 - 2020, numărul românilor care au o asigurare de sănătate a crescut cu peste 60%, în timp ce primele totale plătite de aceştia au înregistrat creşteri anuale de două cifre, ajungând la 451 de milioane de lei la finalul anului trecut, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară.

NN Asigurări de Viaţă este liderul segmentului de asigurări de viaţă, înregistrând la finalul anului 2020 un volum al primelor brute subscrise de 853 mil. lei, cu 3,5% mai mult faţă de anul 2019, având o cotă de piaţă de 38,5%.