Schimbări de strategie pentru producătorii de materiale de construcţii. Confortul, spaţiul, armonia vizuală de acasă au devenit literă de lege. Preferinţa pentru produse made in Romania este în creştere

Autor: Alina-Elena Vasiliu 26.06.2021

Pandemia a tras un semnal de alarmă - sau chiar mai multe. Niciun domeniu nu a scăpat neafectat, chiar dacă unele într-o măsură mai mare, iar altele mai puţin. Contactul cu obiectele din jur a fost redus la minimum, la fel şi cel cu oamenii.

Confortul, spaţiul, armonia vizuală de acasă au devenit literă de lege, iar efectele se văd în rândul firmelor din producţia de materiale de construcţii şi accesorii, care numără acum schimbările ultimului an.

„Considerăm că în continuare există o nişă a clienţilor care preferă vopsele şi tencuieli de foarte bună calitate, achiziţionate de la producători locali. Deşi oferta este mare, credem că preferinţa pentru produse made in Romania este în creştere“, spun reprezentanţii Colorex, un mic producător de vopsele din Iaşi, cu afaceri de aproape un milion de euro.

Pe piaţa lacurilor şi a vopselelor, accesul la materiile prime este o problemă importantă cu care a debutat anul 2021, pe lângă nevoia de adaptare la noile condiţii de piaţă, schimbate de pandemia de Covid-19.

„Anul 2021 va fi plin de oportunităţi şi presărat cu contexte noi, în care trebuie să evoluăm cu toţii. Consumatori, distri­buitori, oameni de vânzări, de marke­ting - toţi reînvăţăm să „citim“ noua norma­litate“, spun reprezentanţii Policolor-Orgachim, unul dintre cei mai mari jucători de pe această piaţă.

Creşterea organică a pieţei de construc­ţii a impulsionat, printre altele, dez­voltarea unei fabrici noi de pavele, o investiţie făcută de Star Stone, producător de pavaje premium destinate sectorului rezidenţial. „Finalizăm instalarea unei noi linii de producţie, crescând astfel capacitatea totală de producţie, lucru care ne va da posibilitatea să lansăm noi tipuri de produse destinate segmentului rezidenţial. Totodată, mare parte dintre produsele noastre consacrate vor beneficia de îmbunătăţirea aspectului şi vor beneficia de un sistem de montaj care va uşura munca montatorilor şi va reduce posibilitatea montajului incorect, toate acestea asigurând o calitate net superioară produselor anterioare“, spune Cristian Pop, director general la Star Stone.

Compania produce astăzi în localitatea Nojorid, aflată la o distanţă de circa 10 kilometri de Oradea, iar cea de-a doua fabrică va fi situată în aceeaşi localitate, unde Star Stone deţine un teren cu o suprafaţă totală de peste 6 hectare.

Şi învelitorile au intrat pe radarul beneficiarilor, determinând producătorii să caute variante de diversificare a ofertei şi de introducere a unor soluţii tehnologice în domeniul acoperişurilor.

„Credem foarte mult în schimbarea percepţiei consumatorului final care, uşor-uşor, se va orienta spre produse de mai bună calitate. Aşa cum spune un vechi proverb, «suntem prea săraci să cumpărăm lucruri ieftine» şi vrem ca în anul 2022 să ne aflăm cât mai aproape de acest deziderat“, spune Mircea Pasenciuc, directorul general al subsidiarei grupului polonez Impro, producător de acoperişuri.

Polonezii au în România două fabrici - de acoperişuri şi de panouri termoizolante. Compania a preluat la sfârşitul anului 2017 fabrica de panouri de tip sandwich din Timişoara de la italienii de la Marcegaglia. Grupul era deja prezent în România din 2009, iar până în 2016 a funcţionat cu o singură linie de producţie într-un spaţiu închiriat, urmând să deschidă propria fabrică în localitatea Jucu din judeţul Cluj.

Per total, anul 2020 a fost unul bun pentru producătorii de materiale de construcţii, în ciuda crizei sanitare, companiile continuând să fie furnizori pentru proiectele imobiliare demarate înainte de instalarea pandemiei. „Creştere“ a fost aşadar cuvântul care a definit, pentru cele mai multe companii din domeniul producţiei de materiale de construcţii, anul 2020, chiar dacă mare parte a economiei a avut de suferit din cauza pandemiei de Covid-19.

Totuşi, jucătorii din acest domeniu au început anul 2021 sub semnul scumpirilor de materii prime, ceea ce dă peste cap bilanţurile şi bugetele pentru acest an. Oţelul în mod special, materie primă pentru foarte multe companii cu activitate în construcţii, a trecut prin majorări de preţ considerabile, îngreunând activitatea producătorilor de acoperişuri sau panouri termoizolante.

Anul 2020 a fost şi prilej pentru a duce la implementare linii noi de producţie, ce se referă la noul standard din construcţii - nZEB (nearly zero-energy buildings, adică imobile cu consum de energie aproape de zero). Holcim, Celco şi Barrier (denumirea actuală a fostei companii Electric Plus) sunt doar trei dintre jucătorii care deja s-au conformat şi care au ales să-şi adapteze producţiile noilor cerinţe.

Piaţa totală a construcţiilor din România este estimată de oficialii din industrie la circa 16 miliarde de euro, având un trend ascendent în ultimii ani. Din această valoare, materialele de construcţii reprezintă circa o treime, adică puţin peste 5 miliarde de euro.