Pe hârtie sunt circa 20.000 de viitori prosumatori, dar în realitate doar 1.700 au reuşit să-şi pună panouri pe acoperiş. Care sunt piedicile?

Autor: Roxana Petrescu 21.06.2021

România are numai 1.732 de prosumatori, adică de mici consumatori, persoane fizice în general, care au ales să devină şi producători prin investiţia în panouri solare. Cei mai mulţi sunt în regiunea Transilvania Sud, 588, după cum arată datele oficiale. Problema este că pe hârtie potenţialul pentru anul acesta indică 20.000 de prosumatori. Unde este blocajul?

„În acest moment, cam toată lumea aşteaptă deblocarea fondurilor prin proiectul guvernamental Casa Verde“, spune Claudiu Butacu, cofondator EFdeN, energiaTa, ONG-uri cu o activitate foarte vizibilă pe partea de realizare, promovare şi informare în ceea ce priveşte energia solară în segmentul rezidenţial.

Prin programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică pentru acoperirea consumului propriu, finanţarea se ridică până la 90% din valoarea cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 de lei, pentru proiecte care pornesc de la o capacitate minimă de 3 KWp şi ajung până la 100 kWp.

În ciuda entuziasmului de la nivel declarativ însă, datele oficiale arată că sunt puţine motive de bucurie privind dezvoltarea acestui sector în România.

Astfel, în februarie anul acesta, din 12.650 de contracte semnate, doar 450 de sisteme fuseseră montate, procesul de decontare fiind de altfel cel mai mare obstacol. „De fapt, programul care ar trebui să stimuleze piaţa este acum un fel de piedică în dezvoltarea acesteia. Toată lumea stă şi aşteaptă să vadă dacă primeşte banii. Recuperarea banilor merge foarte greu, instalatorii punând deja condiţii că dacă la şase luni de la executarea lucrării nu primesc banii înapoi, beneficiarul ar trebui să suporte din fonduri proprii investiţia“, explică Butacu.

Tot el spunea recent că dacă acum şase ani durata pentru instalarea panourilor fotovolatice era de 400 de zile, acum media a ajuns la 300 de zile.

Datele de pe site-ul Transelectrica, operatorul sistemului naţional de transport, arată însă că niciodată entuziasmul legat de dezvoltarea acestor soluţii mici de producere a energiei nu a fost mai ridicat. Astfel, circa 20.000 de persoane fizice, grădiniţe sau şcoli au deja avizele sau contractele de racordare la reţea pentru proiectele solare, majoritatea cu finalizare anul acesta.

Miile de oameni interesaţi să devină producători de energie de talie mică reprezintă un fenomen pentru piaţa de energie locală şi este dublat acum de revenirea marilor investitori în regenerabile.

De altfel, şi alte afaceri, cum ar fi noile tipuri de companii axate pe furnizarea de energia ţintesc categoria prosumatorilor, atât ca bază de viitori clienţi, dar şi ca sursă de producţie de energie curată.

Cooperativa de Energie, de exemplu, este prima companie participativă din domeniul energetic local, ai cărei membri, peste 600 în prezent, sunt acţionari cu drepturi egale. Scopul Cooperativei este de a produce şi furniza exclusiv energie verde către membrii ei, reprezentanţii entităţii anunţând recent intenţia de a-şi completa portofoliul de clienţi cu prosumatori.

Astfel, în luna aceasta vor fi lansate ofertele comerciale pentru persoanele fizice, juridice, precum şi pentru prosumatorii care vor dori să-şi mute contractele de electricitate de la furnizorul actual la cooperativă, transmit reprezentanţii instituţiei. 

„Vrem să creştem baza de clienţi. Noi nu vom putea să ne batem pe preţ cu marii furnizori, dar vom avea un preţ corect şi vom oferi energie verde cu garanţie. Mai mult, ne interesează zona de prosumatori, atât pentru a-i atrage ca membri, dar şi clienţi, fiind singurii care ţintim această categorie în acest moment“, spune Dinu Drog, membru fondator al Cooperativei de Energie.

Proiectele de energie solară destinate pentru consumul propriu le-au atras atenţia însă şi companiilor, zona de retail fiind extrem de activă în acest sector.

„Factura la energie a unei companii care alege o soluţie de eficienţă energetică, precum sistemele fotovoltaice, se poate reduce considerabil, plecând de la 25% şi ajungând chiar la o reducere de până la 40-50%“, a spus recent Mirel Jarnea, coordonatorul departamentului B2B E-Industries, Enel X România. În cazul proiectelor solare destinate consumatorilor mari, pentru un MW instalat, spune Mirel Jarnea, vorbim de preţuri de la 650.000 de euro până la 800.000 de euro, în funcţie de timpul de instalare şi de natura tehnică a proiectului.

Astfel, cvasimonopolul din producţia de energie se sparge cu fiecare companie sau mic consumator care devine propriul său producător de electricitate.

Legislaţia potrivită şi simplificarea procedurilor, mai ales în zona prosumatorilor persoane fizice, ar putea însă accelera acest proces.