Două cutremure cu magnitudinea peste 3 pe Richter, duminică dimineaţa, în zona Vrancea

Autor: Laura Buciu 20.06.2021

Două cutremure cu magnitudinea peste 3 pe scara Richter au avut loc, duminică dimineaţa, în zona seismică Vrancea, potrivit Institutului Naţinal de Cercetare-Dezvoltare şi pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Potrivit INCDFP, primul cutremur s-a produs la ora 02.31 în zona seismică Vrancea, în judeţul Buzău, şi a avut o magnitudine de 3 pe scara Richter, la o adâncime de 143 de kilometri.

La ora 07.50 a avut loc un nou cutremur, cu o magnitudine de 3,3. Acesta s-a produs la o adâncime de doar 74 de kilometri, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea.

În zona Vrancea sunt în vigoare şi atenţionări meteorologice şi hidrologice de vreme rea.