ALEPH STORY: De ce în Bucureşti nu se pot organiza mai multe concerte sau evenimente sportive, politice, sociale şi chiar economice. O discuţie cu Cristian Hostiuc, Ziarul Financiar şi Bogdan Nicolae, Aleph News

Cristian Hostiuc: Discutăm despre Bucureşti, despre infrastructura de entertainment din Bucureşti. Discutăm acest subiect cu ocazia campionatului european de fotbal în care Bucureştiul găzduieşte patru meciuri din acest campionat. Dar întrebarea este de ce Bucureştiul nu este pe harta entertainment cel puţin european, de ce în Bucureşti nu se pot organiza mai multe concerte, mai multe festivaluri şi mai multe evenimente politice, sociale şi chiar economice? Deci avem campionatul european mulţumită lui Videanu, că avem acest stadion care a permis organiarea a patru meciuri de fotbal, am avut şi o finală de Europa Leag la inaugurarea stadionului, dar din păcate, Bucureştiul nu are o sală polivalentă, nu avem o sală de spectacole. Festivalul George Enescu, care este cel mai festival din Europa sau în top 3 din Europa, nu are unde să îşi desfăşoare activitatea cu toate că există o cerere extraordinară şi nu putem atrage numele mari pentru spectalor. Deci noi nu suntem parte a industriei de entertainment, să spunem aşa, de ce?

Bogdan Nicolae: Cred că nu s-a gândit în stil mare. Bucureştiul a fost un oraş închis multă vreme, până în anii 1990 îţi trebuiau aprobări speciale pentru a locui şi a trăi aici. S-a propagat această rezistenţă de deschidere a Bucureştiului ceva ani la rând, însă, acum, vedem odată cu creşterea atractivităţii Bucureştiului ca piaţă a locurilor de muncă, vedem unde vin şi banii investitorilor. A rămas în urmă domeniul de entertainment. Au rămas în urmă lucrurile care ar fi trebuit să aducă o îmbunătăţire a calităţii vieţii. România cred că are astăzi un PIB per capita în jur de 13.000 – 14.000 de dolari, ceea ce înseamnă foarte mult şi cred că există o nevoie culturală, socială, oamenii vor aşa ceva, doar că statul sau autorităţile sau investitorii nu s-au gândit, n-au pariat pe Bucureşti la acest capitol. Ama vut summituri NATO, Casa Poporului a fost centrul de atracţie în permanenţă, în jurul ei s-au organziat toate aceste evenimente diplomatice.

 

Cristian Hostiuc: O rămăşiţă comunistă.

Bogdan Nicolae: O rămăşiţă comunistă, exact.

 

Cristian Hostiuc: Şi e un paradox, adică noi vrem capitalism şi totuşi stăm pe o infrastructură comunistă.

Bogdan Nicolae: Exact. Însă, dincolo de aceste evenimente cu rezonanţă politică diplomatică, foarte scurte, de o zi, două, în care bugetele delegaţiilor sunt oricum dremuite şi nu îşi permit să consume foarte mult, nu ne-am gândit la businessul din spatele unui eveniment precum Untold. Vedem succesul Clujului, care este un exemplu foarte bun despre ce putea să fie şi Bucureştiul, de ar fi pariat şi pe aşa ceva.

 

Cristian Hostiuc: Să îl importăm pe Boc la Bucureşti, să vină primar al Capitalei, ca premier există o întreagă discuţie „a fost sau nu un premier bun?”, dar ca primar al Clujului am putea să îl importăm aici, în Bucureşti. Din păcate Bucureştiul are un potenţial extraordinar, are infrastructură intelectuală şi umană destul de bună şi ar putea să rivalizeze cu celelalte capitale din jur, ar putea să atragă mult entertainment în Bucureşti, şi nu mă refer la barurile de pe Şoşeauna Nordului, ci pur şi simplu în restul anului, hotelurile să fie pline, să avem congrese. Din păcate noi nu putem organiza un mare congres de 5.000 de locuri sau 10.000 de locuri, pentru că nu avem sală. Iar autorităţile, de fiecare dată, trec în plan realizarea unei săli de spectacol, dar nu se realizează. Şi este până la urmă o mare frustrare, o neputinţă a statului. Că nu e treaba privatului să facă el sala.

 

Bogdan Nicolae: Aşa este. Evenimentele acestea sunt tot timpul în jurul unor facilităţi care au şi în restul anului o activitate, au o utilizate economică şi socială pentru ţara respectivă, pentru comunitate. Noi nu am mai investit în cluburile sportive, în organizaţiile acestea de juniori, nu am mai făcut o bază de selecţie, dacă ne referim strict la sporturi. Am fi putut să o facem. Ai noştri au preferat însă să meargă la cluburile din străinătate, deja mult mai bine stabilite, cu investiţii incredibil de mari acolo, probabil depăşind PIB-ul multor judeţe de la noi din ţară. Este şi un fenomen de drenaj cultural sau de drenaj al ideilor, al dorinţelor. Însă, cred că este vorba până la urmă de leadership, ar fi trebuit să vină această colaborare dintre bănci, investitori, beneficiari şi autorităţi, mult mai timpuri. Acum vedem cât de bine este, ne uităm la Euro 2020.