Amazon şi Google, investigaţi în Marea Britanie cu privire o serie de recenzii false: „Milioane de cumpărători online ar fi fost induşi în eroare”

Autor: Eduard Ivanovici 27.06.2021

Autoritatea pentru Concurenţă şi Pieţe din Regatul Unit (CMA) a lansat o investigaţie formală asupra grupurilor Amazon şi Google din cauza temerilor conform cărora cei doi giganţi tech nu au combătut suficient recenziile false din cadrul site-urilor pe care le deţin, potrivit Business Insider.

Autorităţile au declarat că au nevoie de mai multe informaţii pentru a determina dacă firmele au încălcat sau nu legea consumatorului, neluând măsurile necesare pentru a-şi proteja clienţii.

Mişcarea vine după o investigaţie CMA din mai 2020 care a analizat sistemele interne ale mai multor platforme, încercând să identifice procesele de combatere a falselor recenzii.

„Ne temem că milioane de cumpărători online ar putea fi induşi în eroare, cheltuindu-şi banii în urma unor recomandări mincinoase”, spune Andrea Coscelli, CEO-ul CMA.

Totodată, CMA crede că sistemele Amazon au eşuat în ceea ce priveşte prevenirea şi descurajarea vânzătorilor care intenţionează să manipuleze listarea produselor, „furând” – de exemplu – recenziile altor bunuri.

Alţi comercianţi cumpără recenzii online în cantităţi extrem de mari, conform unui raport al organizaţiei britanice Which. Un site dedicat în totalitate review-urilor false a oferit la un moment dat 1.000 de recenzii la un preţ de 11.000 de dolari, în timp ce un alt site susţinea că îi poate ajuta pe comercianţii Amazon să atingă statutul „Amazon’s Choice” în doar două săptămâni. Unele site-uri britanice cer produse gratuite sau vândute cu discount-uri generoase în schimbul recenziilor.

Amazon a spus în februarie că analizează peste 10 milioane de recenzii în fiecare săptămână. Compania a eliminat 20.000 de review-uri în septembrie după ce o investigaţie realizată de Financial Times a sugerat că unii dintre recenzorii de top din Marea Britanie au profitat de pe urma rating-urilor pozitive.