Gheorghe Ciubotaru, Electroalfa: Fondurile europene pentru energie îşi vor produce efectul abia în 2022. Ne-am putea dubla cifra de afaceri pe zona de echipamente

Autor: Roxana Petrescu 01.07.2021

♦ Grupul Electroalfa, controlat de omul de afaceri Gheorghe Ciubotaru, a avut în 2020 o cifră de afaceri de 205 milioane de lei.

Grupul Electroalfa, specializat în producţia de echipamente electrice, construcţii metalice şi lucrări de antreprenoriat, con­trolat de omul de afaceri Gheorghe Ciu­bo­taru, speră la o creştere uşoară a busi­nessului anul acesta, principala provocare fiind chiar re­gle­mentările neclare din domeniul energetic. Pentru anul viitor însă, fondurile europene destinate tranziţiei energetice ar putea aduce un boost semnificativ grupului lansat acum 30 de ani.

„La nivel de grup, Electroalfa a atins în anul 2020 valoarea de 205 milioane lei, în creş­tere faţă de anul precedent. Pentru anul 2021, ţinând cont de condiţiile actuale şi de ten­dinţele pieţei, estimăm o creştere de 2-3 % la nivel de grup“, spune Gheorghe Ciubotaru, preşedintele grupului de firme Electroalfa.

Businessul controlat de omul de afaceri din Botoşani are trei divizii, una de echipamente electrice (Electro Alfa International), unde este realizată aparatură de distribuţie sau tablouri de distribuţie, una destinată confecţiilor metalice (Electro Alfa CM), dar şi o divizie specializată în livrarea la cheie a proiectelor energetice, inclusiv parcuri solare (Electro Alfa Servicii Inginerie).