Cinci bănci se luptă pentru implementarea schemei de ajutor de stat pentru HoReCa în valoare de 500 mil. euro

Autor: Roxana Rosu 01.07.2021

♦ Firmele pot solicita granturi pe site-ul Ministerului Economiei până pe 20 iulie.

BRD Groupe Société Générale este una dintre cele cinci bănci din România selectate de Ministerul Economiei pentru implementarea schemei de ajutor de stat pentru HoReCa, prin care firmele a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID -19 pot solicita granturi din fonduri europene şi surse de la bugetul de stat

Valoarea totală a schemei este de 500 milioane euro.

În afară de BRD, la program participă Banca Transilvania, CEC Bank, Banca Românească şi BCR..

Ajutorul se acordă beneficiarilor sub forma unor granturi a căror valoare este de maximum 20% din scăderea cifrei de afaceri din 2020, comparativ cu 2019, fără a depăşi echivalentul în lei al sumei de 800.000 Euro.

Grantul acoperă toate cheltuielile care au legătură cu activitatea eligibilă pentru care s-a acordat ajutorul. Toţi aplicanţii admişi vor primi finanţare, întreaga sumă alocată schemei împărţindu-se proporţional tuturor beneficiarilor eligibili.

Beneficiarii eligibili se pot înscrie pe site-ul https://granturi.imm.gov.ro/auth/login, formularul fiind deschis până marţi, 20 iulie, cu posibilitatea de prelungire

Schema se derulează până la 31 decembrie 2021, plata sumelor corespunzătoare urmând a fi realizată până cel târziu la data de 30 iunie 2022, în limita creditelor bugetare.