Premieră în România: prima comună din ţară unde va ajunge metroul. Când va fi gata staţia Tudor Arghezi

Ziarul Financiar 10.07.2021

Comuna Berceni va fi prima comună din România care va avea metrou. Consiliul General al Capitalei a validat solicitarea Primăriei Sectorului 4. Staţia Tudor Arghezi la care se lucrează în prezent va fi gata anul viitor.

O premieră pentru România. Comuna Berceni va fi prima de la noi din ţară care va avea metrou. Marţi, Consiliul General al Capitalei a validat practic solicitarea Primăriei Sectorului 4 care prevede asocierea Primăriei Sectorului cu Consiliul Judeţean Ilfov, Ministerul Transporturilor, Metrorex şi CFR, pentru prelungirea magistralei M2.

„Vorbim despre un obiectiv fundametal pe care Sectorul 4 îl are în acest moment, adică acela de a configura total această zonă de sud, mai exact de a o transforma într-un atractiv punct de investiţii şi totodată de cel mai mare furnizor de locuri de muncă bine plătite”, spune Violeta Boerescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sectorului 4.

Nouă ani. Atât au durat lucrările pentru metroul din Drumul Taberei. Ce-i drept, subteran, însă nici asta nu mai e o scuză în 2021. În unele oraşe construcţia staţiilor de metrou este o adevărată artă. Moscova se află în topul oraşelor cu cele mai spectaculoase staţii de metrou din lume.

De la vis la realitate este un pas mic şi sigur pentru cei care îndrăznesc. Zona de sud a Capitalei este în plină dezvoltare. Dezvotatorii construiesc locuinţe pe bandă reluantă şi multinaţionalele încep să-şi facă simţită prezenţa. Acum se află în desfăşurare două lucrări importante în zona Berceni: podul care va lega comuna de Bucureşti şi va fluidiza circulaţia pe centura Capitalei şi staţia de metrou Tudor Arghezi de care locuitorii din această zonă se vor putea bucura de anul viitor.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro