Avocaţii de la Filip & Company au asistat One United Properties în cea mai mare ofertă publică iniţială de acţiuni din ultimii 4 ani

Autor: Roxana Rosu 05.07.2021

Casa de avocatură Filip & Company a acordat consultanţă juridică societăţii One United Properties cu privire la oferta publică iniţială de acţiuni (IPO) în valoare de peste 250 milioane lei, cea mai mare a unui emitent din ultimii patru ani şi una dintre cele mai mari din istoria ofertelor desfăşurate în România.

Oferta publică s-a derulat în perioada 22 iunie – 2 iulie. Dezvoltatorul a încheiat IPO-ul cu o capitalizare anticipată care se ridică la 2,86 miliarde de lei (peste 580 milioane euro).

One United Properties devine astfel a treia cea mai mare companie antreprenorială românească listată la Bursa de Valori Bucureşti.