Avocat Cătălin Oncescu: Delapidarea pe înţelesul antreprenorilor. Administratorii, directorii şi nici acţionarii/asociaţii nu pot folosi patrimoniul companiei în interes personal

Delapidarea este una dintre cele mai întâlnite infracţiuni din mediul economic, fiind îndreptată atât împotriva organizaţiilor publice, cât şi împotriva celor private (cum sunt societăţile comerciale cu răspundere limitată sau societăţile pe acţiuni). Pentru a înţelege această infracţiune şi, evident, pentru a evita săvârşirea ei, apreciem că trebuie avute în vedere următoarele chestiuni:

• Societatea comercială are un patrimoniu propriu, distinct atât faţă de cel al asociaţilor / acţionarilor, cât şi faţă de cel al organelor de conducere

Orice societate comercială (persoană juridică) are un patrimoniu propriu, destinat realizării scopului pentru care societatea fost constituită. Scopul va fi atins numai prin realizarea obiectului sau obiectelor de activitate ale societăţii comerciale (codurile CAEN).

Prin urmare, patrimoniul societăţii comerciale nu poate fi folosit decât pentru realizarea obiectului de activitate al societăţii comerciale, şi nu în interesul personal al administratorului sau al unui director şi nici în interesul personal al asociaţilor / acţionarilor. De altfel, pentru a fi evitată încălcarea separaţiei de patrimonii dintre persoana juridică şi administratori (care, de cele mai multe ori, sunt şi asociaţi / acţionari), Codul civil arată în mod expres că organele de administrare ale unei societăţi comerciale au obligaţia să asigure şi să menţină separaţia dintre patrimoniul societăţi comerciale şi propriul lor patrimoniu.

Vor fi considerate în interesul societăţii comerciale toate cheltuielile efectuate în scopul desfăşurării activităţii economice, prin realizarea obiectului sau obiectelor de activitate. Per a contrario, în legătură cu restul cheltuielilor realizate de o persoană juridică, trebuie observat dacă acestea sunt doar cheltuieli nedeductibile sau sunt cheltuieli realizate în interesul personal al administratorului, al directorului sau al asociatului / acţionarului, caz în care există riscul de a fi atrasă răspunderea penală pentru delapidare. Spre exemplu, dacă o societatea comercială achiziţionează un televizor pentru sala de mese, organele fiscale (dacă sunt severe) pot considera că respectiva cheltuială nu a fost efectuată în scopul desfăşurării activităţii economice, fiind considerată cheltuială nedeductibilă; în schimb, datele problemei se schimbă radical atunci când se constată că societatea a achiziţionat un televizor pentru casa de vacanţă a administratorului sau a unui asociat / acţionar (iar dacă, pe lângă televizor, a mai fost achiziţionat şi mobilierul, situaţia devine destul de clară).

• Delapidarea poate fi comparată cu furtul

Aşa cum menţionam mai sus, organele de conducere sau asociaţii / acţionarii unei societăţi comerciale trebuie să se gândească la patrimoniul societăţii la fel cum se gândesc la patrimoniul unei alte persoane. De asemenea, poate fi căutat răspunsul la următoarea întrebare: având în vedere obiectul de activitate al societăţii comerciale (care este o altă persoană), aceasta ar fi de acord cu o anumită cheltuială, i-ar profita? Astfel devine mai uşor de înţeles că, sub aspectului modului în care este săvârşită delapidarea, această infracţiune poate fi comparată cu furtul sau cu furtul în scop de folosinţă, deoarece constă într-o acţiune de sustragere definitivă sau temporară de bani, valori sau orice alte bunuri din patrimoniul unei persoane juridice, fără consimţământul acesteia.

Sustragerea este definitivă atunci când autorul şi-a însuşit bani, valori sau orice alte bunuri care aparţin societăţii comerciale. De exemplu, dacă societatea acoperă costurile unei excursii de tip „team building”, cheltuiala a fost efectuată în scopul desfăşurării activităţii economice, dat fiind că ajută la închegarea relaţiilor dintre angajaţi şi astfel creşte productivitatea; în schimb, dacă administratorul unei societăţi (chiar şi dacă este asociat unic) foloseşte cardul societăţii pentru a achita o vacanţă în Maldive pentru el şi familia sa, atunci are loc o sustragere definitivă a sumei respective de bani din patrimoniul societăţii.

Sustragerea este temporară atunci când autorul infracţiunii de delapidare foloseşte un bun al societăţii în interes propriu sau în interesul unui terţ, iar ulterior readuce bunul sustras în patrimoniul societăţii. Mai simplu spus, administratorul unei firme de construcţii dispune ca anumite utilaje ale societăţii să fie folosite pentru construcţia casei unui prieten, încasând în nume personal diverse sume de bani de la acel prieten.

• Atribuţii de gestionare sau de administrare

Chiar dacă delapidarea şi furtul sunt asemănătoare, diferenţa cea mai importantă constă în aceea că autorul infracţiunii de delapidare are întotdeauna atribuţii de gestionare sau de administrare. Legea penală foloseşte teremenii „gestionează” şi „administrează”, ceea ce înseamnă că nu vom avea în vedere doar gestionarul şi administratorul unei societăţi, ci şi orice alte persoane care au astfel de atribuţii în cadrul societăţii comerciale. Spre exemplu, atribuţii de gestionare are şi un casier, deoarece vinde bunurile societăţii, respectiv primeşte, păstrează şi eliberează sume de bani; în schimb, ospătarul care nu remite casierului sumele de bani primite de la clienţi şi, la finalul programului, îşi însuşeşte sumele respective, va săvârşi infracţiunea de furt (evident, ospătarul care îndeplineşte şi funcţia de casier, va răspunde pentru delapidare). Iar în ceea ce priveşte atribuţiile de administrare, ne putem gândi la orice persoană din conducerea unei societăţi care are atribuţii legate de dispoziţia patrimoniului acesteia (ex.: administrator, director, contabil-şef).

Cătălin Oncescu este avocat.