Turismul balnear are rezervări aproape de nivelul din 2019: „Piaţa va creşte cu 30% faţă de 2020“

Autor: Miruna Diaconu 10.07.2021

♦ „De la 1 iulie au apărut şi primele rezervări externe din Franţa, Belgia, Germania, dar este extrem de sporadic şi limitat ca volum“.

Nicu Rădulescu, preşedinte al Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România, spune că nivelul rezer­vă­rilor din această pe­rioadă se situează la ni­velul din 2019, iar creş­terea cererii vine pe fondul relaxării mă­su­rilor privind centrele spa şi de tratament. Pentru anul acesta, patronatele aşteap­tă o creştere de 30% a veni­turilor hotelierilor din zona balneară.

„Numărul rezervărilor, mo­men­tan, este în creştere, dată fiind perioada estivală. Pentru luna iulie ne situăm aproape de nivelul anului 2019, iar pentru luna august avem deja, în medie, peste 40% rezervări. Există chiar o tendinţă masivă de creştere în ultimele zile. Şi pe litoral, sezonul de vară a debutat foarte bine în zona rezervărilor cu pachete de tratament, oaspeţii şi-au făcut rezervări ferme, garantate financiar încă din iarnă, iar trendul continuă şi pentru lunile de vară-toamnă. Tot mai mulţi clienţi doresc să nu piardă sesiunea de tratament din acest an“, explică Nicu Rădulescu, preşedinte al Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România.