Giganţii din industria transporturilor plănuiesc să investească jumătate de miliard de euro în reţeaua de încărcare electrică a camioanele de cursă lungă din Europa

Autor: Eduard Ivanovici 09.07.2021

Trei firme majore de transport intenţionează să lucreze împreună pentru dezvoltarea unei reţele europene de încărcare dedicată „camioanelor şi autocarelor electrice de cursă lungă”, scrie CNBC.

Într-o declaraţie comună de săptămâna aceasta, grupul suedez Volvo şi companiile germane Daimler Truck şi Traton au anunţat că au semnat un acord de instalare şi operare a viitoarei reţele de încărcare. Ţelul constă în crearea unui joint venture în care cele trei firme ar deţine părţi egale, operaţiunile urmând să înceapă în 2022.

Împreună, companiile plănuiesc să investească 500 de milioane de euro în joint venture, care ar avea sediul în capitala olandeză Amsterdam. Printre obiective se mai numără construirea a 1.700 de „puncte verzi de încărcare” într-o perioadă de cinci ani. Locaţiile, spun companiile, vor fi amplasate „aproape de autostrăzi şi punctele de logistică şi destinaţie”.

„Numărul de puncte de încărcare va creşte gradual prin intermediul unor parteneri noi şi finanţărilor publice”, au adăugat societăţile.

În aprilie, Agenţia Internaţională de Energie susţinea că numărul global de maşini, camionete, autobuze şi camioane de mare tonaj aflate în circulaţie va ajunge la 145 de milioane până în 2030.

Conform organizaţiei din Paris, dacă guvernele îşi îmbunătăţesc eforturile de atingere a standardelor internaţionale de energie şi climă, numărul ar putea ajunge la 230 de milioane până la sfârşitul deceniului. Estimările exclud vehiculele cu două sau trei roţi.