Frans Timmermans, VP executiv al Comisiei Europene: Gazul şi energia nucleară sunt cărţile pe care România trebuie să mizeze în tranziţia sa energetică, altfel trecerea va fi foarte dură. Sunt sigur că vom colabora bine

Autor: Roxana Petrescu 15.07.2021

Pachetul Fit for 55, care transpu­ne în legislaţie obiectivele Green Deal privind neutralita­tea cli­ma­tică a Europei, va pro­voca un tsu­na­mi industrial, de la sec­torul auto, aviatic, trans­port maritim până la modul în care ne încăl­zim casele, toate ur­mând să fie afectate de acest megapachet de mă­suri. Gazul şi energia nu­cleară sunt cărţile pe care Ro­mâ­nia trebuie să mize­ze în ur­mătorii 10 ani. Altfel, tran­ziţia va fi extrem de dură, spune Frans Timmer­mans, vicepreşedinte executiv al Comisiei Euro­pene, cel care conduce de la cel mai înalt nivel realizarea şi implementarea Green Deal. 

„România are în faţa ei o provocare pe care o vedem la toate ţările care se bazează pe cărbune. Gazul va fi necesar în aceste ţări, altfel tranziţia energetică va fi prea dură. Ceea ce este important este ca infrastructura de gaz care se va construi acum să poată să aco­mo­de­ze proiectele pe hidro­gen. Eco­no­mia hidro­genu­lui va fi uriaşă“, a decla­rat Frans Timmermans, pentru ZF, în cadrul unei în­tâlniri restrân­se cu câţiva jurnalişti, pe tema Fit for 55.

La începutul acestui an, Frans Timmer­mans a partici­pat la cea de-a zecea edi­ţie a ZF Power Summit, cel mai im­portant eveni­ment dedi­cat energiei, orga­ni­zat de Ziarul Financiar, subliniind prin intervenţia sa necesitatea ca România să facă paşi rapizi privind eliminarea cărbunilor din mixul energetic. Lignitul acoperă 16% din energia României, fiind sectorul în care orice reformă aplicată în ultimii 30 a eşuat.

„Ca nepot de mineri, trebuie să fiu brutal de sincer: nu există viitor în cărbune. Industria aceasta nu are viitor, dar oamenii care lucrează în industrie au viitor. Trecerea de la situaţia actuală spre energiile regene­rabile va avea ca intermediar gazul natural“, a spus şi atunci oficialul european.

Dincolo de susţinerea pentru gaz, Timmermans a mai spus că energia nucleară va avea un rol în viitorul mix energetic al UE, un semnal extrem de bun pentru România.

„Sunt sigur că vom colabora bine cu România. Ţara poate arde etape“, a mai spus Timmermans, precizând că Planul de Redresare şi Rezilienţă al României, alături de cel de restructurare al CE Oltenia sunt în continuare în analiză. 

Dincolo de sectorul energetic, industria auto, unul dintre pilonii strategici ai economiei locale, trebuie să înceapă trecerea spre mobilitatea electrică. Emisiile generate de noile maşini trebuie să scadă cu 55% până în 2030 şi cu 100% până în 2035 faţă de nivelul din 2021. Drept urmare, toate maşinile înmatriculate după 2035 trebuie să fie zero-emisii, potrivit Fit for 55.

„Întreaga industrie trebuie să se adapteze, să se trezească şi să miroasă cafeaua“, a mai spus Timmermans.

Cei 10 ani care vor schimba Europa

Emisiile generate de noile maşini trebuie să scadă cu 55% până în 2030 şi cu 100% până în 2035 faţă de nivelul din 2021. Drept urmare, toate maşinile înmatriculate după 2035 trebuie să fie zero-emisii, industria auto şi cea de componente fiind obligate la o transformare radicală.

► Va fi introdusă o taxă de carbon pentru importurile de produse din anumite categorii, cum este cimentul. În acest fel, ambiţia europeană de reducerea emisiilor de carbon va contribui la un declin global şi va opri plecarea industriilor intensive din punctul de vedere al carbonului în afara UE. 

► Sectorul public va trebui să renoveze 3% din clădirile sale în fiecare an, creând astfel joburi şi reducând costurile pentru plătitorii de taxe.

► 40% din energia din UE va fi verde la nivelul anului 2030. Procentul este de 34% în prezent.

► Comisia propune eliminarea alocărilor gratuite pentru aviaţie şi includerea pentru prima oară a emisiilor generate de activitatea de transport marin în schema de tranzacţionare cu emisii de carbon.

► Aviaţia este obligată să treacă la combustibil sustenabil în următorii 10 ani, procentele fiind în discuţie.

► Produsele energetice vor fi taxate astfel încât să fie sprijinită energia verde. Companiile petroliere vor avea de suferit.

► Pentru a compensa lipsa de reducere a emisiilor din domeniul transportului rutier şi al clădirilor, un sistem nou de emisii va fi implementat. Se va crea un fond pentru susţinerea consumatorilor vulnerabili afectaţi de viitoarele scumpiri.