Afacere românească cu parfum de Provence. Ce business au făcut doi corporatişti cu o plantă care înfloreşte doar 3 săptămâni pe an

Autor: Andra Stroe 31.07.2021

Motivele care îi determină pe micii antreprenori să pornească la drum în lumea afacerilor sunt din cele mai diverse. În cazul Cristinei Miliţoiu acesta a constat într-un moment de cumpănă pentru familia sa, care a motivat-o să profite însă mai mult de fiecare zi şi să îşi transforme pasiunea în businessul Grădina de lavandă.

M-am regăsit la vârsta de 37 de ani fugind de viaţa de oraş pe care credeam că o doresc atât de mult”, povesteşe fondatoarea Grădinii de Lavandă despre momentul în care viaţa sa şi-a schimbat cursul, după ce familia sa a trecut printr-o tragedie, „un eveniment personal care ne-a marcat, dar care ne-a făcut să ne dorim mai mult de la viaţă decât să ne uităm cum momentele frumoase trec pe lângă noi”.

În 2014 a cumpărat un teren la Ţipăreşti, în judeţul Prahova, iar inspiraţia a venit pe parcurs, „lavanda ne-a picat cumva în braţe într-o zi în care nici măcar nu ne aşteptam”. În 2015 a înfiinţat firma, alături de soţul său, Eugen, şi spune că nu a plecat la drum cu moşteniri sau averi, iar scopul nu au fost vreodată banii. „Era pur şi simplu ceva ce trebuia să facem, era despre oameni şi despre autenticitatea relaţiilor dintre noi.” Investiţia iniţială a fost realizată din fonduri proprii şi în paşi mici, fiind direcţionată înspre achiziţionarea terenului, a utilajelor agricole şi în înfiinţarea plantaţiei. „Nu ne-am grăbit vreo secundă, era momentul să ne bucurăm de fiecare întâmplare în parte, bună sau rea. Datorită acestui aspect am învăţat răbdarea şi recunoştinţa, lucruri care au avut un foarte mare impact asupra noastră ca indivizi.”

De formare unul inginer, unul economist, soţii Miliţoiu au luat contact aproape toată viaţa cu medii formale de muncă şi au experimentat îndeaproape lumea marilor companii,  dar şi-au dorit ceva mai mult. Nu au renunţat însă la joburile lor în momentul în care au devenit antreprenori. Eugen Miliţoiu, care lucrează ca Logistic Manager în Bucureşti, face de 20 de ani naveta între Capitală şi Ploieşti, oraşul lor de domiciliu, iar Cristina Miliţoiu, care este IT Consultant pentru o aplicaţie de HR (SAP HR), lucrează remote de câţiva ani. „Jonglăm, într-adevăr, între viaţa de angajat şi cea de antreprenor pentru că în perioada aceasta este destul de solicitant să poţi acoperi ambele activităţi fără să te stresezi. Dar ne ajută experienţa marilor corporaţii în relaţia cu oamenii cu care intrăm în contact, în modul de a aborda businessul şi pe partea de promovare.”


Cristina Miliţoiu, cofondator Grădina de lavandă: „Pentru noi pandemia a fost o binecuvantare, în anul 2020 având cel mai mare număr de vizitatori înregistrat până atunci.”


Deşi fondatoarea spune că nu este un business atât de mare, în 2020 compania a avut o creştere importantă faţă de veniturile din 2019 (34.000 de lei), înregistrând o cifră de afaceri de 143.000 de lei. Pentru acest an, Cristina Miliţoiu se aşteaptă la un avans de 50% al veniturilor. 

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro