Dan Şucu şi Raul Doicescu cumpără două loturi de teren de la Petrom în zona Petrom City din nordul Capitalei, într-o tranzacţie estimată la peste 20 mil. euro

Autor: Bogdan Alecu 20.07.2021

♦ Terenurile se află în zona Petrom City din nordul Capitalei, iar tranzacţia este estimată la peste 20 mil. euro ♦ Planurile prevăd ca pe cele două loturi să fie construite un proiect mixt care să includă 1.500 de locuinţe, un hotel şi un spital.

Bog'Art prin Art Property, compania de dezvoltare, şi Mobexpert cumpără două loturi din terenul aferent proiectului Petrom City din zona de nord a Capitalei într-o tranzacţie de 20 mil. euro, potrivit datelor din piaţa imobiliară.

Bog'Art a cumpărat un lot de 26.000 mp, iar Mobexpert un lot de 43.000 mp, iar potrivit surselor citate preţul mediu este de 290 de euro/mp. Planurile prevăd ca pe cele două loturi să fie construite un proiect mixt care să includă 1.500 de locuinţe, un hotel şi un spital.

Aceasta ar fi a doua asociere dintre Mobexpert şi un constructor, după ce Dan Şucu a dezvoltat proiectul Arcadia din zona Domenii din Capitală alături de Valentin Vişoiu, proprietarul companiei de construcţii Conarg.