Grecii de la OTE au mai scăpat de o parte din businessul Telekom România: au vândut posturile TV cu profil sportiv către Orange

Autor: Adrian Seceleanu 22.07.2021

Grupul elen OTE a continuat să-şi execute planul de exit de pe piaţa din România printr-o nouă vânzare: posturile TV cu profil sportiv ale Telekom România, cumpărătorul fiind subsidiara gigantului francez Orange, cea care va prelua şi businessul de servicii fixe (fostul Romtelecom), conform unei notificări depuse astăzi de companie la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA).

Notificările au fost depuse de cele două companii din grupul Telekom România care au legătură cu posturile Telekom Sport, respectiv Telekom Romania Com­mu­ni­cations  şi Nextgen Communications.

Contactaţi de ZF, reprezentanţii OTE şi ai Orange România nu au răspuns întrebărilor legate de tranzacţie până la închiderea ediţiei.

OTE a anunţat în noiembrie 2020 acordul de vânzare a pachetului majoritar de acţiuni al diviziei fixe din Telekom România către grupul francez Orange pentru 268 mil. euro. Tranzacţia evaluează fostul Romtelecom, care are o reţea de fibră optică de 90.000 de kilometri ce ajunge la 3 mi­lioane de gospodării şi 5 milioane de clienţi pentru net, telefonie fixă şi TV plus 900.000 de abonaţi la telefonie mobilă, la mai puţin de 500 mil. euro.