Aurore Gaspar şi Maria Rousseva au primit acordul BNR să intre în boardul BRD

Autor: Claudia Medrega 23.07.2021

BNR a aprobat numirea Mariei Rous­se­va şi a Aurorei Brigitte Miche­line Gaspar în calitate de Ad­mi­nis­tratori în Consiliul de admi­nis­traţie al BRD-SocGen, pentru o pe­rioa­dă de 4 ani, potrivit infor­maţiilor trans­mise de a treia cea mai mare ban­că după active la Bursa de Valori Bucureşti.

Termenul mandatelor în­ce­pe să se calculeze din a 3-a zi lucrătoare ulterioară primirii apro­bării prealabile a BNR.

Franţuzoaica Aurore Brigitte Micheline Gaspar, 42 de ani, îl înlocuieşte în boardul BRD pe Petre Bunescu, unul dintre ve­te­ra­nii sistemului bancar din Ro­mânia, care a renunţat la mandatul de admi­nis­trator începând cu data de 1 martie 2021. Anterior Aurore Brigitte Miche­line Gaspar a fost director general adjunct la Boursorama din noiembrie 2017 (filiala Société Géné­rale, prima bancă online din Franţa), membru al Consiliului de Admi­nis­traţie al SG Assurance (filiala Société Générale, specializată în asigurări) din ianuarie 2017, man­datul său fiind reînnoit în iunie 2020. Tot­odată, ea este şi mem­bru al Con­si­liului de Administraţie al LYXOR AM (filială a Société Générale, specia­lizată în asset management) din aprilie 2020.