ZF Live. Laurenţiu Plosceanu, preşedintele ARACO – Asociaţia Română a Antreprenorilor din Construcţii. Sectorul construcţiilor e în stare de urgenţă: antreprenorii nu fac faţă creşterii masive a preţurilor materialelor de construcţie şi cer soluţii de la guvern

Autor: Iulia Apostoiu 26.07.2021

„Sunt antreprenori care ne spun: «Primim oferta la metal valabilă două ore, pentru un material care se va livra în 7 luni.»“

Creşterea masivă a preţului materialelor de construcţie a afectat întreaga lume, inclusiv domeniul de infrastructură din România. Laurenţiu Plosceanu, preşedintele ARACO – Asociaţia Română a Antreprenorilor din Construcţii, spune că firmele din construcţii au cerut statului să vină cu soluţii rapide.

„Anul acesta ne-am confruntat cu un tsunami al preţurilor la materiale de construcţii iar acest tsunami n-a fost doar un moment izolat, se întâmplă şi în România, se întâmplă şi în Europa şi în restul lumii. În condiţiile acestea anul acesta a adus în proiectele de construcţii preţuri majorate impredictibil pentru foarte multe dintre materialele de construcţii. Practic piaţa este inundată de materiale cu preţuri majorate“, a declarat Laurenţiu Plosceanu în cadrul emisiunii de business ZF Live.