Gelu Minea a plecat din grupul Aaylex, unde era director general, pentru a-şi porni propriul business de consultanţă în industria cărnii. Gelu Minea a fost director general al Aaylex (Coco Rico) din octombrie 2020 până la mijlocul acestui an

Autor: Florentina Niţu 28.07.2021

Gelu Minea, un executiv cu o experienţă de peste zece ani în industria cărnii proapete şi opt ani în industria procesării cărnii, unde a ocupat poziţii importante, precum director general, în cadrul unora dintre cei mai mari jucători din piaţă, şi-a înfiinţat propriul business de consultanţă în industria cărnii. De asemenea, el se va ocupa şi de subînchirieri în domeniul imobiliar.

„Mă gândeam de ceva vreme să fac pasul spre antreprenoriat, iar acum a fost momentul potrivit. Am acumulat suficientă experienţă şi contacte şi de acum mă voi ocupa de consultanţă pentru vânzarea de carne proaspătă şi congelată, dar şi de consultanţă operaţională şi logistică. Practic, ofer o soluţie completă, de la negociere până la livrare, managementul sortimentaţiei şi împachetării optime pentru toate canalele de vânzare, atât IKA, cât şi consumatori finali, revânzători sau HoReCa, căci am observat că asta nu există. O parte din business va fi şi de subînchirieri în domeniul imobiliar”, a spus pentru ZF Gelu Minea, fondatorul Rormin Imob.