Alser Forest, companie din industria forestieră cu obligaţiuni listate la BVB, şi-a dublat veniturile în S1/2021, la peste 14 mil. lei

Autor: Cristina Bellu 29.07.2021

Compania din industria forestieră Alser Forest, care a listat obligaţiuni în valoare de 1,5 mil. euro, pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (SMT) al BVB sub simbolul bursier ALS24E, raportează afaceri de 14,2 milioane lei pentru prima jumătate a anului, în creştere cu 104% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În ciuda circumstanţelor generate de pandemia Covid 19, compania a reuşit să închidă perioada de raportare cu un profit net de 1,16 milioane lei echivalentul unui avans de 299% faţă de aceeasi perioada a anului trecut, marcând astfel una dintre cele mai bune perioade ale companiei. 

“Suntem mulţumiţi de rezultatele financiare pe care le-am înregistrat în prima jumătate a acestui an, obiectivul nostru constand in mentinerea acestui ritm de creştere accelerata a veniturilor si a profitabilităţii din perspectiva consolidarii pozitiei societatii la nivel de piata in domeniul industriei forestiere precum si dezvoltarea serviciilor oferite de aceasta in domenii precum cel horticol si al constructiilor”, spune Albert Serban, CEO şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie Alser Forest.

Compania continuă procesul de extindere în Republica Moldova si Bulgaria prin proiectele initiate. În Republica Moldova se promoveaza proiecte de înfiinţare pepiniere pentru producţia de puieţi forestieri iar in Bulgaria sunt discuţii avansate pentru livrarea de utilaje forestiere pentru sectorul de profil.

“Am initiat procesul de dezvoltare al afacerii si inspre Republica Moldova si Bulgaria pe care il vom continua in perioada urmatoare”, adaugă Albert Serban

Pentru a doua jumătate a anului, compania estimează o creştere a vânzărilor comparabila cu performanţa anului anterior si in linie cu ritmul de crestere din 2021. Aceste aşteptări sunt confirmate de angajamentele contractuale deja semnate cu clientii, contracte care isi vor produce efecte in toamna acestui an, astfel că la finalul anului Alser Forest  mizează pe afaceri de 30 mil lei.   

Obligatiunile denominate in euro emise de Alser Forest  cu o dobanda de 8% per an se tranzactioneaza pe piaţa SMT a Bursei de Valori Bucureşti din data de 30 iunie sub simbolul ALS24E.