BCR încheie S1/2021 cu profit net de 690 mil. lei, în creştere cu 38%, la venituri operaţionale de 1,8 mld. lei; activele băncii au ajuns la 83 mld. lei. Sergiu Manea, CEO: Vedem în prezent relansarea economiei şi contextul favorabil, vedem proiecte noi, şi ne implicăm în susţinerea iniţiativelor sustenabile

Autor: Cristina Bellu 30.07.2021

Banca Comercială Română (BCR), controlată de Erste Group, a încheiat primul semestru al anului cu un profit net de 690,8 milioane de lei (140,9 milioane de euro), în creştere cu 38,5% faţă de 498,9 milioane de lei (103,6 milioane de euro) în S1/2020.

Evoluţia a fost susţinută de performanţa operaţională îmbunătăţită în principal pe fondul unui volum de business mai mare, cât şi a alocării de costuri cu riscul mai reduse, notează raportul transmis vineri de bancă.

“Continuăm să evoluăm la nivel de economie şi societate, iar  2021 vine să ne arate că prin flexibilitate putem să ne dezvoltăm pe toate planurile – digitalizare, interacţiuni de calitate cu clienţii şi educaţie financiară. Vedem în prezent relansarea economiei şi contextul favorabil, vedem proiecte noi, şi ne implicăm în susţinerea iniţiativelor sustenabile”, spune Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.

În perioada ianuarie-iunie 2021, venitul operaţional a crescut cu 6,5% până la 1,81 miliarde de lei (370,2 milioane de euro), de la 1,7 miliarde de lei (353,6 milioane de euro) în S1/2020, determinat de un volum de business mai mare, în timp ce activele băncii se sitau la 30 iunie 2021 la nivelul de 83,1 miliarde de lei, în creştere faţă de 81,9 miliarde de lei la 31 decembrie 2020.

Rezultatul operaţional s-a îmbunătăţit cu 12,7% până la 1.01 miliarde de lei (206,6 milioane de euro), de la 898,2 milioane de lei (186,5 milioane de euro) în S1/2020, pe fondul unor venituri operaţionale mai mari şi al unor cheltuieli operaţionale mai reduse.

În acelaşi timp, venitul net din dobânzi a crescut uşor cu 0,7% până la 1,19 miliarde de lei (244,0 milioane de euro), de la 1,18 miliarde de lei (246,6 milioane de euro) în S1/2020, determinat de volume mai mari de credite şi depozite atât pe segmentul de clienţi retail, cât şi pe cel de corporate, parţial compensat de impactul din dobânzi mai scăzute pe piaţa monetară.

Raportul BCR mai arată că venitul net din comisioane a crescut puternic în S1/2021 cu 21,4% până la 383,8 milioane de lei (78,3 milioane de euro), de la 316,2 milioane de lei (65,6 milioane de euro) în S1/2020, determinat de un volum mai mare de tranzacţii comparativ cu activitatea de business mai redusă şi de măsurile implementate în vederea sprijinirii clienţilor în contextul pandemiei.

Rezultatul net din tranzacţionare a crescut cu 21,8% până la 174,1 milioane de lei (35,5 milioane de euro), de la 142,9 milioane de lei (29,7 milioane de euro) în S1/2020, în principal datorită unei activităţi de tranzacţionare mai crescute.

Rata creditelor neperformante s-a situat la 4,3% în iunie 2021, uşor mai redusă faţă de 4,5% în decembrie 2020. Această evoluţie reflectă trendul pozitiv al creditelor acordate clienţilor şi a fost sprijinită, de asemenea, de o acumulare scăzută de noi credite neperformante. În acelaşi timp, gradul de acoperire al creditelor neperformante cu provizioane s-a situat la nivelul de 125,3% în iunie 2021.

În activitatea de creditare retail, BCR a acordat credite noi în monedă locală pentru persoane fizice şi microîntreprinderi de 4,2 miliarde de lei în S1/2021.

Vânzările de credite ipotecare în lei au crescut cu 11,4% an pe an, în principal datorită produsului ipotecar Casa Mea care reprezintă 70% din total.

Volumele nou acordate de credite de consum au crescut cu 19,6%, iar descoperitul de cont şi cardurile de credit cu 16,1% an la an faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Stocul de credite ipotecare acordate în moneda locală s-a majorat cu 17,7% an pe an în S1/2021, în timp ce stocul de credite de consum a crescut cu 7,2% an pe an.

În activitatea de creditare corporate, BCR (doar banca) a aprobat credite noi pentru companii în valoare de 2,6 miliarde de lei în S1/2021, din care 37% au fost credite pentru investiţii. Motorul principal a fost avansul stocului de finanţări acordate sectorului IMM (inclusiv prin subsidiara BCR Leasing), care a crescut cu 12,3% an pe an, atingând valoarea de 7,1 miliarde de lei (1,4 miliarde de euro) la 30 iunie 2021, ca urmare a unei concentrări mai mari pe afacerile noi şi pe dezvoltarea sectorului de leasing, precum şi a participării BCR în programul IMM Invest.

De asemenea, finanţarea sectorului public a crescut cu 21,5% an pe an, iar a companiilor mari cu 19,0% an pe an.

“În această perioadă am comunicat intens cu clienţii noştri legat de interesul lor în teme esenţiale precum impactul climatic, inechitatea socială şi educaţie. Împreună creăm abordări relevante pentru a capta oportunitatea de transformare pentru un viitor mai bun şi echitabil. Ne aşteptăm ca fondurile europene de peste 80 de miliarde de euro din Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 şi din PNRR să fie impulsul de  accelerare în  evoluţia ţării noastre. Suntem pregătiţi să contribuim viguros în acest proces pe diverse paliere, de la educaţie şi elemente de proces până la cofinanţări şi finanţări directe. Este oportunitatea unică de a face pasul către o economie şi societate performantă şi durabilă, iar succesul planurilor naţionale reprezintă prioritatea critică pentru echipa BCR în următorii ani”, concluzionează Sergiu Manea.