Dintr-o familie săracă şi fără studii, a ajuns să lucreze pentru nobilimea rusă şi starurile de la Hollywood. Astăzi, numele său e cunoscut pretutindeni. Despre cine este vorba

Autor: Andra Stroe 01.08.2021

Născut într-o familie modestă şi nevoit să lucreze de la o vârstă fragedă, Max Factor a depăşit toate greutăţile ivite de-a lungul vieţii şi a reuşit, prin talentul său şi produsele care îi poartă numele, să strângă o avere uriaşă şi să stârnească admiraţia nu doar a celor mai bogate familii din Rusia, dar şi a întregii industrii cinematografice din SUA.

Maksymilian Faktorowicz (Max Factor) s-a născut pe 15 septembrie 1877, în Zduńska Wola, Polonia, în familia evreilor polonezi Abraham Faktorowicz şi Cecylia Wrocławska. Familia nu şi-a permis să finanţeze educaţia celor patru copii, aşa că la vârsta de opt ani el a început deja să lucreze ca asistent pentru un dentist şi farmacist din oraşul natal. Un an mai târziu, el s-a angajat ca ucenic al unui producător de peruci şi cosmetice din Łódź. Acea experienţă l-a ajutat să fie angajat de către unul dintre liderii pieţei de cosmetică şi produse pentru îngrijirea părului.

La 14 ani, lucra deja pentru Korpo, o firmă care fabrica cosmetice şi peruci pentru Opera Rusă. Apoi, între 18 şi 22 de ani, a urmat serviciul militar în armata imperială rusă, în corpul medical.

După încheierea stagiului militar, şi-a deschis propriul magazin în oraşul Ryazan, vânzând creme, parfumuri şi peruci. A devenit cunoscut atunci când o trupă de teatru a purtat cosmetice Factor pentru a interpreta nobilimea rusă. Nobilii ruşi l-au numit pe Factor expert oficial în produse cosmetice pentru familia regală şi pentru Marea Operă Imperială Rusă, o onoare care a atras însă şi monitorizarea lui mai atentă.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro