Peste 11.000 de români au fost vaccinaţi în ultima zi. Sunt 5 milioane de vaccinaţi cu prima doză

Autor: Laura Buciu 31.07.2021

Peste 11.000 de români au fost vaccinaţi în ultimele 24 de ore, a anunţat, sâmbătă, CNCAV. 

Potrivit CNCAV, din cei 11.151 de români vaccinaţi în ultimele 24 de ore, 7.147 au primit prima doză, iar 4.004 pe cea de-a doua.

De la debutul campaniei, în România au fost vaccinate 5.000.889 de persoane, din care 4.853.485 cu ambele doze.

Au fost semnalate 7 reacţii adverse în ultimele 24 de ore, în timp ce de la începutul campaniei de vaccinare au fost raportate 16.823 reacţii adverse.

CNCAV precizează că 57 de reacţii adverse sunt în curs de investigare.