ZF Agropower. Corina Oprea, fondatoare, Crăiţa Merelor: Am dezvoltat în livada cu meri şi o pensiune cu o capacitate de cazare de 12 – 16 persoane care poate fi şi spaţiu de muncă pentru corporatişti

Autor: Ramona Cornea 04.08.2021

„Am creat pensiunea astfel încât să permită lucrul de acasă, fiecare cameră este dotată cu un birou şi un scaun, internet de mare viteză, iar în living există posibilitatea de a ţine prezentări şi de a face videoconferinţe.“

Crăiţa Merelor, o afacere din Voineşti, judeţul Dâmboviţa, care comercializează fructe proaspete, suc natural de mere, organizează excursii şi zile în livadă, s-a extins şi cu o pen­siune, Crăiţa Merelor, The Place, cu o capacitate de cazare de 12-16 per­soane, după cum spune Corina Oprea, cofondatoare a businessului.

„Construcţia în sine exista de mai bine de 20 de ani, iar anul trecut, în luna mai, am considerat că este momentul care îmi permite să demarez acest proiect. Împreună cu familia, cu sora mea, am decis să punem bazele acestui proiect. Ce m-a convins să fac asta? În primul rând, a fost interesul pe care l-am văzut de la clienţii noştri de a petrece timpul în livadă, de a învăţa despre cultura merelor şi cum se cresc ele. Mai mult de atât, în ultimii ani oamenii au fost foarte doritori să culeagă merele ei înşişi din livadă şi de aceea am considerat că ar fi o idee foarte bună“, a declarat Corina Oprea în cadrul emisiunii ZF Agropower, un proiect susţinut de Banca Transilva­nia şi Profi.

Pensiunea a fost amenajată astfel încât să poată fi folosită şi ca spaţiu de lucru remote de către clienţi. „Am creat pensiunea astfel încât să per­mită lucrul de acasă, fiecare cameră este dotată cu un birou şi un scaun, internet de mare viteză, iar în living există posibilitatea de a ţine prezen­tări şi de a face videoconferinţe“.

Pensiunea are şase camere duble, şapte băi, un living de aproximativ 50 mp şi o bucătărie utilată şi cu două cuptoare astfel încât în perioada de iarnă şi să organizeze workshopuri de gătit tradiţional.  „De asemenea, terenul şi grădina cu pomi fructiferi de aproximativ 8.000 de mp sunt la dispoziţia turiştilor şi avem şi o grădină de zarzavat amenajată special lângă pensiune pentru a putea lua roşiile, ardeiul şi castraveţii pentru micul dejun direct din grădină“, a detaliat Corina Oprea.

Finanţarea a venit din surse proprii, dintr-un credit la bancar şi din vânzarea unei proprietăţi. În total, suma investită a ajuns la 160.000 de euro până în prezent.

“Chiar dacă la început am plecat de la un buget de aproximativ 80.000 de euro pentru amenajare, am ajuns la o sumă dublă până în ziua de azi, atât din cauza creşterii preţurilor, cât şi din cauza problemelor ce au apărut pe parcurs. (...) Decizia noastră de a crea pensiunea aici în livadă vine după ce am văzut timp de mai bine de 20 de ani ce înseamnă producţia agricolă, ce înseamnă să ai grijă de teren, de fructe şi am lucrat şi în domeniul turismului o perioadă.“

Antreprenoarea crede că agroturismul din România are în continuare potenţial de creştere, având în vedere că încă există zone cu peisaje frumoase care nu au fost descoperite de antreprenori şi de turişti.

“Sunt convinsă că este loc de creştere pentru agroturism, avem locuri foarte frumoase. De foarte multe ori, noi înşine nu credem în potenţialul zonei. De exemplu, în Voineşti şi în satele din zonă nu există pensiuni sau locuri de cazare care să ofere oamenilor mai mult decât un spaţiu de cazare sau care să fie create  cu un design care să ducă spre Occident. Trebuie să urmărim exemple de business din alte ţări şi să le implementăm şi noi“, spune ea.

Livezile familiei Oprea sunt situate în satul Voineşti şi în satele adiacente, iar suprafaţa totală este de 4 hectare. În jur de 90% din plantaţie este reprezentată de meri, dar familia Oprea s-a îndreptat şi către alţi pomi fructiferi, cum ar fi pruni, gutui, cireşi, vişini şi piersici. În plus, au extins şi mai mult plantaţia cu mure şi zmeură, pentru consumul propriu şi, ulterior, pentru publicul larg.

Corina Oprea, cofondatoare a Crăiţei Merelor din Voineşti: Sunt convinsă că este loc de creştere pentru agroturism, avem locuri foarte frumoase.