ZF Investiţi în România! Miguel Escobar, American Pan: Ajungem la investiţii de 10 milioane de euro la Alexandria. Aici va fi centrul operaţiunilor din Europa

Autor: Bogdan Alecu 04.08.2021

American Pan, producător de tăvi pentru industria de panificaţie, are în plan investiţii de 4 mil. euro în următorii doi ani în dezvoltarea fabricii şi va recruta încă 50 de salariaţi până la final de 2021.

Fluctuaţia mică de angajaţi şi păstrarea acestora pe termen lung sunt două dintre avantajele enu­merate de Miguel Angel Escobar Conde, senior vice president of European Finance pentru compa­nia American Pan care deţine o fabrică de tăvi de panificaţie în Ale­xan­dria, Teleorman. American Pan este parte a concernului Bundy Baking Solutions, cu afaceri de 75 mil. euro anual.

„Aici avem stabilitate. Dacă sunt bine plătiţi şi trataţi, oamenii nu pleacă, rămân şi gradul de retenţie este mai mare. În Bucureşti nu este la fel, acolo fluctuaţia de personal este mai mare. Noi investim în capital uman deoarece noi vrem să creştem în Europa. Vrem să dublăm vânzările în următorii trei ani şi pentru asta avem nevoie de oameni bine pre­gătiţi. Baza noastră pentru extin­dere în Europa este România“, a spus Miguel Angel Escobar Conde, Senior Vice President of European Finance at American Pan.

Tehnologia este unul dintre mijloa­cele prin care compania are o fluctuaţie redusă de personal.

„Este important să şi păstrăm angajaţii, nu doar să-i recrutăm. În zona of­fice şi producţie rata de ple­ca­re a oamenilor este redusă. Eu lucrez de 12 ani în companie, iar cei din bi­rou, alţi 50 de oameni sunt aici de foarte mulţi ani deoarece putem şi noi com­para cum este aici şi cum se lu­crează în altă parte. Noi suntem cor­po­ratişti de provincie. Există program flexibil şi muncă de acasă. Avem o infrastructură de IT foarte bună. Din punctul de vedere al edu­caţiei Ale­xan­dria oraşul stă bine. Am doi copii la şcoală, iar nivelul lor este com­parativ cu cel din Bu­cu­reşti. Sunt însă nece­sare mai multe opţiuni de recreere. În plus, eu dacă merg la birou cu maşina fac două minute sau şapte minute dacă merg pe jos, în timp ce în Bucureşti vorbim de 40-50 de minute în medie şi nivelul de stres al oamenilor este mai mic“, a spus Anca Ciauş, director juridic al Ame­rican Pan România.

Una dintre pro­bleme rămâne infra­struc­tura, în con­di­ţiile în care în zona de sud a ţă­rii s-au făcut promi­siuni, dar nu s-au res­pec­tat nicio­dată. Abia anul acesta a demarat stu­diul de fezabilitate pen­tru o autostradă Bucureşti-Alexan­dria, iar centura de la Mihăileşti, Giur­giu, care va mai fluidiza traficul pe DN6 va fi gata anul acesta, după 11 ani de amânări.

„Infrastructura din România rămâne în con­tinuare o problemă. Un camion care plea­că din Alexandria face o zi până când ajun­ge la vamă, iar din vamă până în Dane­mar­ca spre exemplu mai face o zi, deşi sunt de două ori mai mulţi kilometri. Este greu cu in­frastructura. Dar avem un departament lo­gistic care îşi face bine treaba şi parteneri care ne ajută. Peste 90% din producţia noastră merge la export. Dacă infrastructura s-ar dezvolta, ne-ar ajuta foarte mult. Şi nu doar la export ci şi la import pentru că noi importăm materiile prime, iar cele mai multe vin din Italia sau alte ţări şi durează mult să ajungă la noi. Ne-ar ajuta dacă România ar avea drumuri normale, nu neapărat cele mai bune. O autostradă spre Bucureşti ne-ar ajuta foarte mult“, a subliniat Miguel Escobar.

Dincolo de transport, un drum rapid spre Bucureşti ar permite recrutarea de personal înalt calificat direct din Capitală.

„E greu să angajăm persoanele potrivite. Spre exemplu dacă dorim să angajăm un inginer, atunci este mai greu. Dacă dorim un muncitor calificat este mai uşor, dar am ajuns să angajăm muncitori necalificaţi şi îi calificăm la locul de muncă. Noi căutăm oameni calificaţi şi care să vorbească limba engleză. Inginerii nu prea stau în Alexandria, vin la Bucureşti unde sunt salarii de două ori mai mari. Salariile noastre nu sunt mici, dar nu sunt nici la nivel cu Bucureştiul“, a spus Miguel Escobar.

American Pan a rulat anul trecut afaceri de aproape 18 mil. euro, în scădere cu 15% faţă de anul anterior, în condiţiile în care industria HoReCa a avut de suferit la nivel european.

„Noi avem două segmente – industrial, fabrici mari care produc chifle pentru McDonald’s, Burger King  - iar acest segment a fost puternic lovit, după care segmentul de retail,  cum ar fi Vel Pitar care produce pâine, segment mai puţin afectat de pandemie. Segmentul HoReCa a scăzut cu aproape 70%“, a spus Miguel Escobar.

Planul companiei este de a accelera creşterea în următorii doi ani.

„ Scopul nostru este ca noi să producem la Alexandria pentru Europa. Vrem să dublăm în trei ani. Vom realiza şi achiziţii ;a nivel european, dar acest lucru o facem pentru a intra pe piaţa aceea. În Alexandria avem loc de creştere, inclusiv teren. Anul acesta mai investim circa 1 mil. euro în echipamente iar în următorii 2 ani vom mai investi 3-4 mil. euro, iar cu ce am investit până acum ajungem la 10 mil. euro investiţie în 5 ani. Anul acesta vom merge către IMM Invest. Nu am cerut niciodată ajutor de stat, dar dacă este disponibil, vom apela şi la această masură“, a spus Miguel Escobar.

La nivel european American Pan are 520 de angajaţi, dintre care 350 în România.

„Deja săptămâna aceasta mai angajăm 15 iar până la finalul anului vrem să ajungem la 400 în România. Aproape întreg portofoliu se produce în România. doar un segment nu producem aici şi trebuie produs în SUA sau Brazilia, unde avem alte fabrici unde producem tăvi mai mari. Dar într-un an sau doi vom produce şi astfel de produse în România. Investiţia este una foarte mare. În Europa avem acum cinci fabrici. În România producem produse finite, iar în celelalte facem refurbishment. După un timp tăvile trebuie curăţate şi revopsite şi sunt centre de servicii. Noi producem, trimitem clientului, iar după un an sau un an şi jumătate produsul revine la noi pentru întreţinere“, a spus vicepreşedintele executiv al companiei. 

Produsele fabricate în România sunt doar pentru sectorul industrial şi sunt făcute la comandă, special pentru un anumit producător.

„În România livrăm către trei producători, printre care Vel Pitar şi Karamolegos Bakery (KB). În România avem toată piaţa de producători mari. Cei mici nu ajung la un număr suficient de mic pentru ca noi să producem. Acum vrem să începem, am pornit chiar luna trecută un serviciu de comenzi online pentru produse standard şi oricine va putea cumpăra, inclusiv brutăriile mici. Acestea vor fi vândute online, iar comanda minimă va fi de 5 bucăţi, faţă de 500 cât este în prezent comanda minimă. Din România livrăm peste tot în Europa şi în lume. Rusia, Portugalia, Spania, ţările arabe“, a subliniat Miguel Escobar.