Criza de apă devine un risc financiar major pentru companii, iscă proteste sociale, amplifică blocaje şi conflicte deja existente

Autor: Catalina Apostoiu 01.08.2021

În condiţiile în care schimbările climatice generează evenimente meteo extreme cum ar fi secete, inundaţii şi incendii, o nouă îngrijorare cuprinde companiile şi investitorii acestora: cea legată de penuria crescândă de apă, potrivit cbsnews.com. Din ce în ce mai multe companii includ penuria de apă printre factorii de risc în rapoarte. La nivel mondial, firmele au invocat acest factor cu 43% mai mult decât în 2019, relevă un raport al Barclays.

Companiile din industria bunurilor de larg consum sunt cele mai expuse acestui risc.

Costurile indirecte legate de criza de apă pot afecta lanţurile de aprovizionare, o întrerupere a acestora putând afecta pe toată lumea, inclusiv companiile de transport şi logistică, arată Beth Burks, din cadrul S&P Global.

Lanţurile de aprovizionare aflate deja sub presiune ar putea resimţi din plin impactul crizei de apă cu care se confruntă în prezent Brazilia.

Seceta din această puternică economie emergentă, un exportator major de materii prime, face cele mai importante sisteme de râuri ale ţării imposibil de navigat, transportul de cereale şi minereu de fier către pieţele globale fiind îngreunat şi devenind mai costisitor, notează Bloomberg.

În Iran, seceta şi criza de apă a declanşat ample proteste sociale. Locuitorii din provincia sudică Khuzestan sunt disperaţi. Suferind de pe urma secetei şi penuriei de apă din martie, aceştia au ieşit în stradă pentru a-şi exprima nemulţumirea la adresa guvernului şi gestionării precare a resurselor de apă, potrivit Deutsche Welle.

Cel puţin patru bărbaţi, inclusiv un poliţist, au murit. Guvernul iranian este foarte îngrijorat că protestele se vor extinde, încercând să întrerupă comunicarea dintre protestatari cu întreruperi repetate ale Internetului. Însă protestele s-au extins deja către alte provincii.

Aceeaşi criză de apă deschide un nou front în conflictul dintre Rusia şi Ucraina, relatează Financial Times. Dificultăţile Moscovei în a alimenta peninsula anexată în 2014 a devenit ultimul punct de discordie dintre cele două ţări.

"Rezervele de apă s-au epuizat, iar câmpurile sunt uscate", arată Viktor, un locuitor din Crimeea care merge la muncă în Ucraina. ìCu fiecare an, criza se amplifică. Nu am avut această problemă înaintea anexăriiî, spune acesta.