Posibile restricţii de viteză pe calea ferată, din cauza caniculei

Autor: Cosmin Pirv 01.08.2021

CFR SA anunţă că angajaţii companiei vor lua măsuri speciale duminică, în condiţiile în care temperaturile maxime sunt cuprinse între 37 şi 39 de grade, în majoritatea regiunilor. Una dintre acestea prevede reducerea vitezei de circulaţie cu 20-30 km/h faţă de viteza normală.

Potrivit unui comunicat al CFR SA, duminică, din cauza temperaturilor maxime cuprinse între 37 şi 39 de grade în aer, în majoritatea regiunilor, conform informărilor transmise de ANM, personalul companiei va lua măsuri speciale pentru desfăşurarea circulaţiei trenurilor în condiţii optime.

Astfel, personalul de întreţinere va efectua revizii suplimentare pe reţeaua feroviară, în special în regiunile care intră sub incidenţa atenţionărilor de temperaturi ridicate şi diconfort termic accentuat. Aceste revizii prevăd verificarea directă ale linilor de cale ferată, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, iar în intervalele orare în care temperatura în şină va depăşi 50 - 55 de grade, pe intervalele de staţii unde situaţia o impune, se reduce viteza de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/h faţă de viteza normală, a informat compania.

De asemenea, CFR SA va informa operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă când se impune reducerea vitezei de circulaţie şi pe ce intervale se va lua această măsură, astfel încât aceştia să informeze din timp pasagerii.