50 de firme antreprenoriale au ajuns în semifinalele programului Made in Romania, lansat de BVB. Cei 15 finalişti vor fi anunţaţi în septembrie

Autor: Roxana Rosu 04.08.2021

Programul Made in Romania, lansat de BVB în 2017, a desemnat cele 50 de firme semifinaliste, dintr-un total de peste 300 de companii antreprenoriale nominalizate, urmând ca cele 15 companii finaliste să fie anunţate în luna septembrie.

Pe parcursul lunii august, publicul poate alege o companie care se va număra printre cele 15 finaliste ale ediţiei din acest an.

„Programul Made in Romania dezvoltat de Bursa de Valori Bucureşti încă de acum 4 ani creează cadrul perfect în care antreprenorii români îşi pot promova business-ul şi îşi pot duce afacerea la un noul nivel de dezvoltare prin atragerea de finanţare de pe piaţa de capital. O dovadă certă a succesului în creştere al programului Made in Romania este numărul de companii din ce în ce mai mare care se înscriu în Program, în fiecare an. Peste 300 de companii au făcut parte din Programul ediţiei de anul acesta şi acum suntem în etapa în care cunoaştem numele celor 50 de semifinaliste”, a spus Radu Hanga, Preşedintele Bursei de Valori Bucureşti.

În prima etapă a programului Made in Romania, derulată între 22 aprilie şi 30 iunie, antreprenorii români, partenerii şi susţinătorii, angajaţii companiilor româneşti, precum şi membrii Comitetului de Nominalizare au desemnat un număr total de 318 companii prin platforma www.investingromania.com.

Dintre acestea, aproape un sfert sunt din sectorul IT&C, 16% activează în comerţ, 9% în domeniul serviciilor, iar restul din alte domenii precum agricultură, sănătate, home&deco, construcţii, etc.

Ca distribuţie geografică, cea mai mare parte a companiilor nominalizate este din Bucureşti (42%), urmând Cluj (8%), Braşov şi Ilfov cu câte 5%.

Cele 50 de companii semifinaliste au fost selectate prin votul membrilor Comitetului de Nominalizare.

„Made in Romania este unul dintre proiectele-cheie ale Bursei de Valori Bucureşti şi prin intermediul său ne dorim să creăm o comunitate mai mare de antreprenori români care să descopere beneficiile finanţării prin piaţa de capital. Începând cu această ediţie a Programului Made in Romania am integrat componenta de digitalizare, astfel că avem acum o platformă digitalizată Made in Romania care reuneşte toţi actorii care pot sprijini antreprenorii români să îşi găsească cea mai potrivită soluţie de finanţare pentru business-ul lor şi, totodată, să le ofere consultanţa de care au nevoie pentru a-şi organiza mai bine business-ul. Ne bucurăm că un număr atât de mare de companii s-au înscris în program, ne bucurăm să vedem că acestea provin din domenii-cheie ale industriei româneşti, felicitări celor 50 de companii semifinaliste şi abia aşteptăm să aflăm numele celor 15 companii finaliste.”, a declarat Adrian Tănase, Directorul General al Bursei de Valori Bucureşti.

La ediţia din 2021, partenerii principali ai proiectului sunt: Microsoft, UiPath, ROCA Investments, Banca Transilvania, BT Capital Partners, BRD Groupe Societe Generale, BRD Asset Management, BRK Financial Group, Dendrio, Mazars, SeedBlink, Bondoc şi Asociaţii SCA, Horvath & Partners Management Consulting, TradeVille, Termene.ro, împreună cu susţinătorii ANIS, DoingBusiness, Romanian Business Leaders, Asociaţia pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) şi partenerul media Digi24.