Atenţionare de la ANAF: Atribuirea numărului EORI de către autoritatea vamală se realizează gratuit

Autor: Alexandru Nanu 05.08.2021

Ca urmare a unor sesizări primite prin care ni se aduce la cunoştinţă că în numele ANAF - Direcţia Generală a Vămilor este solicitată achitarea unei taxe pentru atribuirea numărului EORI, precizăm următoarele: Autoritatea vamală nu solicită niciun fel de tarif/taxă pentru atribuirea numărului EORI, conform unui comunicat recent al Direcţiei Generale a Vămilor (DGV).

Numărul EORI este un număr unic în Uniunea Europeană, pe care autorităţile vamale sau alte autorităţi desemnate de către statele membre îl atribuie operatorilor economici şi altor  persoane interesate, în vederea utilizării  acestuia în  toate  operaţiunile  vamale  derulate  de  acestea,  pe întreg teritoriul Uniunii Europene.

În România, autoritatea competentă cu înregistrarea şi atribuirea numerelor EORI este Direcţia Generală a Vămilor.

Numerele EORI se solicită de către persoanele interesate la direcţiile regionale vamale în a căror rază de competenţă teritorială îşi au sediul/domiciliul sau, în cazuri excepţionale, la birourile  vamale  de frontieră.

În vederea atribuirii numărului EORI, persoana interesată are obligaţia de a depune o cerere de înregistrare. Cererea se completează şi imprimă în/din aplicaţia naţională EORI. Această aplicaţie este disponibilă pe site-ul autorităţii vamale române, la acest link: https://www.customs.ro/e-customs/eori/sistem-informatic