Cazul celor 6 muncitori ingropaţi de vii. Ana Ciceală, consilier general la CGMB: Primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, este protejat. Nimeni nu a intervenit când am anunţat autorităţile pe 6 iulie că nu există o autorizaţie de construcţie la şantierul de la Biblioteca Naţională

Autor: Ramona Cornea 06.08.2021

„Robert Negoiţă a fost obişnuit de toate autorităţile publice în ultimii nouă ani să i se treacă cu vederea toate sutele de lucrări nelegale pe care le-a făcut în sectorul 3. Nu ştiu care este motivul.“

Autorităţile au fost anunţate că lucrările derulate pe şantierul de lângă Bi­blioteca Naţională, unde au murit, luni, doi muncitori, nu aveau autorizaţie, însă compania a primit o amendă de 50.000 de lei şi a reluat lucrările, spune Ana Ciceală, consilier general la Consiliul General al Municipiului Bucureşti, care a candidat din partea USR la Primăria Sectorului 3. Astfel, ea afirmă că primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, este protejat de autorităţile care au decis să îl lase să continue lucrarea, deşi fuseseră anunţate despre neregulile din şantier.

„Cred că, având în vedere că Inspecto­ratul de Stat în Construcţii a fost pe teren şi a constatat că nu există documente în două zile diferite, cred că şantierul trebuia închis de ei. De asemenea, cred că Poliţia Locală pentru Disciplină în Construcţii, sesizată de mine, trebuia să închidă şi ea şantierul. În faţa Bibliotecii Naţionale, administrator al terenului este Ministerul Culturii, iar ei nu puteau să spună că nu ştiau. La fel, Ministerul Dezvoltării, care are în admi­nistrare terenul în care se depozita ceea ce se excava de la Ministerul Culturii, trebuia să facă plângere pentru tulburare de posesie, plângere penală. Deci da, Robert Negoiţă este protejat“, a spus Ana Ciceală pentru Ziarul Financiar.

Potrivit datelor ZF, lucrările pe şan­tierul unde s-a produs accidentul, situat în spatele Bibliotecii Naţionale de pe Bule­vardul Unirii din Bucureşti, în apropierea Teatrului Naţional de Operetă Ion Dacian, începuseră în urmă cu circa trei săptămâni. La faţa locului nu este vizibil un panou de şantier, aşa cum se obişnuieşte în cazul lu­crărilor de construcţii, unde să fie dispo­nibile informaţii legate de data începerii şi cea a terminării lucrărilor, precum şi date referitoare la firmele implicate în efectuarea lor.

Mai mult, de-a lungul timpului au mai fost situaţii în care lucrări de construcţii nelegale ale primarului sectorului 3 au fost trecute cu vederea.

„Robert Negoiţă a fost obişnuit de toate autorităţile publice în ultimii nouă ani să i se treacă cu vederea toate sutele de lucrări nelegale pe care le-a făcut în sectorul 3. Nu ştiu care este motivul, este cumva peste puterea mea de înţelegere. Este clar că avem nişte legi în construcţii şi legi de protecţie a muncii care sunt acolo tocmai pentru a preveni astfel de tragedii, pentru a apăra oamenii care lucrează pe şantiere. Nu aş putea să spun de ce a fost obişnuit aşa şi de ce nicio autoritate nu a intervenit decât sporadic“, a continuat Ana Ciceală.

Consilierul general aminteşte că Garda de Mediu a mai dat amenzi la staţia de sortare de lângă localitate Căţelu şi a dispus suspendări acolo, dar a reuşit foarte greu să îl oprească pe Robert Negoiţă din a continua depozitarea ilegală de deşeuri.

„Este clar că există consecinţe, iar în momentul acesta se traduc în pierderi de vieţi omeneşti şi în răniţi. Eu lucrez acum, împreună cu avocaţii noştri şi consilierii locali de la sectorul 3 Alexandru Sava, Eugen Matei şi Teodora Stoian, consilierul ministrului Justiţiei şi să trimitem autorităţilor tot ceea ce ştim. Vom trimite că am sesizat autorităţile încă de pe 6 şi 7 iulie, reacţia primarului Robert Negoiţă şi răspunsurile pe care le-au primit la scrisoa­rea pe care i-au adresat-o pe 7 iulie consi­lierii şi toate probele pe care le avem, docu­mente, video şi poze pe care le-am făcut pe acel şantier nelegal“, a detaliat Ciceală.

Pe parcursul executării lucrărilor, există mai multe entităţi care trebuie să verifice modul în care acestea se derulează. Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), proiectantul sunt câţiva dintre aceşti actori responsabili. Ei nu trebuie să permită continuarea lucrărilor dacă nu se respectă toate normele.

Compania care desfăşura lucrările de construcţii este, conform datelor ZF, Algorithm Construcţii S3. Firma este deţinută de Primăria Sectorului 3 din Bucureşti, prin două companii - Algorithm Residential S3 (cu un pachet de 82% din acţiuni) şi SD3 Salubritate şi Deszăpezire S3 (18% din acţiuni), potrivit informaţiilor de pe platforma Confidas.ro. Cu afaceri de 20,3 milioane de lei, Algorithm Construcţii are 269 de angajaţi, conform datelor de la Ministerul de Finanţe.

„Da, toţi cei care lucrează acolo – directorul, preşedintele CA – sunt în subordinea executivă a primarului şi legislativă a Consiliului“, a confirmat consilierul general.

Până la momentul redactării acestui material, Robert Negoiţă nu a ieşit cu o reacţie publică în care să explice detaliile din accidentul de pe şantier care s-a soldat cu decesul a doi muncitori şi spitalizarea a altor trei.

„Având în vedere că primarul a admis în conversaţia cu colegii mei şi este înregistrat pe video pe data de 6 iulie că nu are niciun fel de autorizaţie şi aviz pentru a efectua acele lucrări, chiar el spune asta şi există martori care au vorbit direct cu el, bănuiesc că îi este frică să mai dea vreo declaraţie în momentul acesta, având în vedere că este deschis un dosar la Parchet şi sunt citaţi martori. Când este un dosar penal, toată lumea care a fost la curent cu ce s-a întâmplat acolo ar trebui să fie audiată de procurori. Ordinul s-a dat de el, dumnealui coordona şantierul, dădea instrucţiuni verbale oamenilor pe teren“, crede Ana Ciceală.