Afaceri de la zero. David Şăulean, un IT-ist din Cluj-Napoca, produce portofele, genţi şi huse pentru laptopuri din piele naturală sub brandul Genta. „Am ajuns la 200 de produse şi vrem să ne extindem pe piaţa internaţională“

Autor: Alexandra Matei 09.08.2021

Tânărul antreprenor caută să mute atelierul din Cluj-Napoca dintr-un garaj reamenajat într-o hală de producţie, iar investiţia de 200.000 de euro ar putea veni din fonduri europene.

David Şăulean din Cluj-Napoca, de profesie IT-ist, a început în 2019 businessul Genta, după o investiţie de 30.000 de euro, din dorinţa de a face mai mult decât programare şi de a crea ceva pe care să îşi poată pune amprenta personală. Astăzi, el produce portofele bărbăteşti şi de damă, genţi şi huse de laptopuri, toate din piele naturală, sub brandul Genta şi a ajuns la vânzări de 3.500 de euro pe lună.

Povestea Genta a pornit de la un portofel bărbătesc din piele pe care David Şăulean l-a realizat inspirându-se de pe platforme ca Youtube sau Pinterest, iar acum a ajuns să aibă în portofoliu 200 de produse.

„Între IT şi ceea ce fac acum nu este neapărat o legătură. Legătura ar putea fi doar dorinţa mea de a face ceva fizic, pe lângă partea de IT, unde stai pe un scaun şi faci programare. Am pornit în 2019 cu o investiţie de circa 30.000 de euro. Nu am avut habar în ce mă bag. Primul produs pe care l-am realizat a fost un portofel de bărbaţi, inspiraţia a fost de pe Pintereset şi Youtube. Ulterior, după ce am văzut că producţia începe să meargă, am încercat să diversificăm şi portofoliul. Am ajuns la 200 de produse. Am început să facem şi huse de laptop, genţi de laptop, de damă sau alte accesorii din piele“, a spus David Şăulean. El menţionează că nivelul la care a ajuns acum businessul a necesitat timp şi răbdare, iar creşterea a fost una graduală, întrucât Genta a fost la început doar un business „de weekend“. În atelierul de lucru al micii afaceri se regăseşte un aparat de gravură cu laser pe care cei trei oameni care fac parte din echipa Genta îl folosesc pentru a personaliza portofelele cu diverse mesaje sau chiar cu imagini.

Cel mai cerut produs de către clienţi, după cum spune fondatorul afacerii, este portofelul bărbătesc personalizat, iar cele mai noi produse din portofoliu sunt husele de Macbook sau cele pentru laptopuri.

Preţul pentru un portofel handmade ajunge la 155 de lei, iar unul în serie costă circa 60-70 de lei.

Produsele se vând în magazinul fizic din Cluj-Napoca, situat într-o locaţie stradală, dar şi prin intermediul magazinului online genta.ro. Cei mai mulţi clienţi care cumpără online sunt din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Arad.

David Şăulean spune că îşi doreşte să se extindă pe partea de offline, în timp, şi cu alte magazine în ţară. „Este doar începutul, ne dorim să ne extindem şi pe partea de offline în ţară. Locaţia fizică pe care o avem ajută foarte mult. Noi ne-am deschis ulterior şi un magazin online de zgărzi, iar clienţii care le cumpără vin mereu la noi să vadă măsura exactă pentru căţei.“

Tânărul antreprenor susţine că deşi anul trecut a fost un an atipic pentru zona de business şi vânzările totale ale magazinului s-au oprit la 10.000 de euro, el şi echipa Genta au profitat de 2020 şi şi-au pus la punct partea de producţie.

„Este nevoie şi de IT în viaţa mea pentru că eu ce câştig de acolo, investesc în brandul acesta. Genta pentru mine a devenit o pasiune. Pe lângă faptul că învăţ lucruri noi zi de zi şi am provocări noi, este pasiunea cea care mă atrage. Faptul că produsele noastre au devenit atât de apreciate de clienţi mi-a dat şi foarte mult curaj să continui“.

În prezent, David Şăulean urmăreşte o finanţare europeană, care se ridică la 200.000 de euro şi prin care vrea să extindă partea de producţie. Mai exact, el vrea să construiască o hală proprie în care să se desfăşoare producţia, întrucât, momentan, ea are loc într-un garaj.

Totodată, din toamnă, acesta îşi propune să intre cu produsele Genta pe piaţa din Ungaria şi Bulgaria. „În 5 ani, mă văd destul de departe de România. Ne dorim să ne extindem în Europa şi ne dorim să ne dezvoltăm portofoliul cât mai mult.“

 

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

► Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF  şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

► În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

Produsele se vând în magazinul fizic din Cluj-Napoca, situat într-o zona stradală, dar şi prin intermediul magazinului online genta.ro.