Adrian Viman, românul care a condus Kaufland România şi apoi Kaufland Germania, dezvoltă pe plan local în franciză al doilea cel mai extins lanţ de centre de fitness din Europa

Autor: Cristina Roşca 10.08.2021

♦ Primele săli de fitness sub brandul Clever Fit vor fi deschise în România în primăvara lui 2022 ♦ Urmează apoi 3-5 noi unităţi pe an ♦ În total, sub acest brand sunt deschise peste 500 de săli, cele mai multe în Germania, ţara-mamă ♦ Ţinta e de 1.000 de unităţi atât pe pieţele existente, cât şi pe altele noi.

Adrian Viman, cunos­cut ca executivul care a condus Kaufland România timp de aproape opt ani, perioadă în care nemţii au ajuns lider de piaţă, dezvoltă pe plan local reţeaua de săli de fitness Clever Fit în sistem de franciză.

Această companie a fost fondată în Germania, unde are circa 400 din cele peste 500 de săli de la nivel european, prima fiind inaugurată în 2004. De altfel, reţeaua e în plin proces de expansiune în ţări precum Cehia, Slovenia, Polonia, Italia şi România, conform unei prezentări pe site-ul propriu.

„Reţeaua este numărul unu în Germania după numărul de unităţi, dezvoltarea realizându-se în special în sistem de franciză. Există foarte puţine unităţi proprii, mulţi parteneri ajungând să dezvolte 10-15 sau chiar 30 de săli fiecare. Sunt şi cei care au o singură unitate, dar sunt puţini“, spune Viman.