Şcoala Internaţională Americană din Bucureşti începe noul an şcolar cu 900 de elevi din 63 de ţări. „Taxele şcolii variază în funcţie de clasele în care sunt copiii. Ele se plasează între 7.220 euro pentru programul de 2 ani, jumătate de zi, şi 21.030 euro pentru clasa a 12-a“

Autor: Ramona Cornea 11.08.2021

American International School (AISB) începe anul şcolar 2021 - 2022 cu 900 de elevi din 63 de ţări, după cum spune Cătălina Gardescu, director de admiteri şi relaţii externe în cadrul unităţii private de învăţământ.

„Având în vedere faptul că AISB începe mult mai devreme decât şcolile din România (17 august), suntem deja pe ultima sută de metri cu pregătirile.  Vom găzdui două zile de orientare pentru elevii noi - una în 13 august şi una în 16 august şi apoi, marţi, 17 august, începem anul şcolar 2021 - 2022.