Producătorul de componente auto Compa Sibiu trece pe profit net de 17,4 mil. lei în S1/2021, la venituri de 368,2 mil. lei, plus 56,4%

Autor: Tibi Oprea 16.08.2021

Compa Sibiu (simbol bursier CMP), producător de componente auto cu 142,2 mil. lei capitalizare, a raportat pentru S1/2021 un profit net de 17,4 mil. lei, comparativ cu pierderea de 4,05 mil. lei din S1/2020, la venituri de 368,2 mil. lei, plus 56,4%, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza datelor de la BVB.

Veniturile din exploatare au fost de 376,6 mil. lei, în urcare cu 56% faţă de S1/2020, în timp ce cheltuielile din exploatare s-au ridicat la 354,9 mil. lei, plus 45,7%, astfel că rezultatul din exploatare a fost profit net de 21,7 mil. lei, faţă de o pierdere de 2 mil. lei la 30 iunie 2020.