INTERVIU. Ana Dumitrache, CTP: Investiţiile totale din România ajung la 300 mil. euro în acest an. La kilometrul 23 pe A1 vom avea primul parc de un milion de metri pătraţi din Europa

Autor: Bogdan Alecu 19.08.2021

♦ CTP, cel mai mare proprietar de centre logistice din România, accelerează planul de investiţii pe  piaţa locală şi are în plan să treacă pragul de 2 milioane de metri pătraţi până la finalul anului 2021 şi vizează construcţia a încă 300.000 de metri pătraţi de centre logistice.

„Anul acesta bugetul de investiţii în România a fost de circa 300 mil. euro. o parte vor con­tinua şi anul viitor şi suma include şi achiziţiile de proiecte. Cel mai probabil şi anul viitor vom discuta despre o sumă similară“, a spus Ana Dumitrache, country head pentru România al CTP.

În România, CTP îşi propune să fina­lizeze construcţia unor clădiri cu o supra­faţă totală de peste 330.000 mp până la finalul lui 2021, iar investiţiile dedicate acestor proiecte depăşesc suma de 200 mi­lioane euro.

De asemenea, compania condusă şi fondată de olandezul Remon Vos are în plan şi noi achiziţii pe piaţa locală.