Franz Weiler are avizul ASF să fie preşedinte al consiliilor de supraveghere la Uniqa Asigurări şi Uniqa Asigurări de Viaţă

Autor: Claudia Medrega 20.08.2021

Franz Weiler a primit aprobarea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) pentru funcţia de preşedinte al consiliului de supraveghere la Uniqa Asigurări, precum şi pentru poziţia de preşedinte al consiliului de supraveghere la Uniqa Asigurări de Viaţă.

Franz Weiler are o experienţă de peste trei decenii în asigurări atât în Austria, cât şi la nivel internaţional. Înainte de a veni în România, el a petrecut opt ani în Serbia, unde s-a ocupat iniţial de integrarea şi organizarea companiei locale achiziţionate de grupul Uniqa, apoi de vânzări, riscuri, dar şi de resurse umane şi a avansat până la poziţia de CEO al subsidiarei din Belgrad.