Reţeaua de magazine naturiste Vitamix se consolidează pe piaţa din Timişoara după achiziţia unui jucător local cu cinci unităţi. Vitamix are o reţea de 55 de magazine la nivel naţional

Autor: Georgiana Mihalache 20.08.2021

Vitamix, una dintre cele mai mari reţele de magazine cu suplimente alimentare şi produse naturiste, s-a extins în 2021 prin achiziţia unui jucător din Timişoara care deţinea cinci magazine în oraşul din vestul ţării. Este a doua achiziţie din ultimii ani pentru Vitamix, care a mai cumpărat în 2018 un brand local din zona Dobrogei.

„Noutatea pentru anul 2021 este că am achiziţionat un competitor din Timişoara. E un brand important, regional, dar e lider de piaţă în zona lor. Este vorba despre cinci magazine. Am avut în Timişoara un singur magazin, micuţ, aceasta este o consolidare destul de consistentă, atât în plan local, cât şi din perspectiva afacerii noastre. Este o achiziţie importantă“, a spus Zsolt Benedek, acţionarul Adams Vision, compania sub care este operat brandul Vitamix.