CTP construieşte terminalul cargo al aeroportului din Oradea pe un teren de 14,4 hectare

Autor: Bogdan Alecu 24.08.2021

CTP, cel mai mare proprietar şi dezvoltator de spaţii logistice şi industriale din Europa Centrală şi de Est, va construi terminalul cargo de pe aeroportul din Oradea. Compania CTP a fost selectată să realizeze proiectul în urma unei licitaţii desfăşurate în luna august 2021. Proiectul va fi legat direct de pista de aterizare a aeroportului din Oradea şi presupune o lucrare de construcţii complexă, conform standardelor aeronautice, cu platforme speciale şi facilităţi de garare a aeronavelor, circulaţie eficientă pentru acestea, combinate cu facilităţile logistice necesare pentru a face să funcţioneze corect şi eficient un astfel de proiect. Întregul proiect va fi construit pe un teren de 14,4 ha, dintre care 67.776 mp vor reprezenta suprafaţă construită, iar peste 27.000 mp vor fi destinaţi spaţiilor verzi. Proiectul include trei clădiri independente (depozite şi hangare) şi o platformă de 22.100 m2, care cuprinde calea de rulare, platforma de acces, rulare şi garare a aeronavelor, respectiv acces auto şi platforma de garare aferentă terminalului.