ALEPH STORY: 10.000 de locuinţe din Chiajna nu există. O discuţie cu Cristian Hostiuc, Ziarul Financiar şi Bogdan Nicolae, Aleph News

Ziarul Financiar 24.08.2021

Cristian Hostiuc: În Chiajna, statistic nu s-a construit nimic sau s-au construit doar 3.500 de locuinţe în ultimii 20 de ani, în condiţiile în care numai ansamblul de la Militari Residence cuprinde peste 10.000 de apartamente. Cum am ajuns în această situaţie? Ceea ce vedem cu ochiul liber nu se regăseşte şi în statistică. 

Bogdan Nicolae: Suntem oricum obişnuiţi ca statistica să vină ceva mai târziu şi să numere realitatea, să o reflecte exact cum este ea în teren, însă într-adevăr, de ani buni de zile, eu am pe cineva la care mergeam în vizită frecvent la sfârşit de săptămână acolo, nu mai e loc pe unde se trece, nu mai ai pe unde să mai construieşti şosele, au introdus sensuri unice pentru că nu mai încap două maşini una pe lângă cealaltă. Într-atât de mult s-a construit încât ai putea să spui că se dă ceva gratis în Chiajna. Sunt şi pe înalţime şi pe orizontală, ambele dimensiuni din Chiajna sunt ocupate de unităţi locative, la margine de Bucureşti.

Cristian Hostiuc: Pe o platformă a Institutului Naţional de Statistică, anul trecut s-au livrat numai 44 de locuinţe în comuna Chiajna, care cuprinde trei sate: Chiajna, Dudu şi Roşu. Deci s-au livrat 44 de locuinţe, în 2019 43, în 2018 1018, iar cele mai multe locuinţe s-au livrat, statistic, 366 în anul 2015. Şi este o întrebare. Tu spui că statistica vine puţin mai încolo, eu nu cred că la un moment dat, adică statistica oficială poate cuprinde tot. Adică este un paradox, vedem pur şi simplu cum Chiajna a devenit un oraş, da, Militari Residence este în Chiajna şi pur şi simplu este cel mai mare ansamblu rezidenţial din România, iar acest lucru nu se reflectă deloc în statistică în condiţiile în care cei care stau acolo plătesc impozit. 

Bogdan Nicolae: Aşa este. Este un mare dormitor. Cred că foarte mulţi lucrează în zona respectivă, acolo avem multe centre de logistică, avem foarte multe companii care şi-au instalat în limita Bucureştiului, dincolo de şoseaua de centură şi în proximitatea Autostrăzii A1, mai multe din birouri, mai multe din sediile acestor multinaţionale în special transporturi logistică dar şi o industrie uşoară sunt amplasate acolo, este un dormitor însă şi pentru cei care lucrează în adâncimea Bucureştiului.

Cristian Hostiuc: Corect. Acest lucru vedem cu ochiul liber. Problema este unde este statistica? Că ceea ce vedem cu ochiul liber trebuie să reflecte în statistică. Noi dacă ne uităm în datele statistice, se spune că pe vremea lui Ceauşescu se construia mai mult, în condiţiile în care ne uităm în jurul nostru în Bucureşti, dar şi în zonele limitrofe se construieşte într-o veselie.

Bogdan Nicolae: Da, mă uitam în urmă cu câţiva ani de zile, Chiajna a venit din urmă, a urcat foarte repede în topul celor mai bogate comune. În 2017 cred că reuşea să strângă 55 de milioane de lei la bugetul local, iar în 2019 este în top cu aproape 80 de milioane de lei. Lumea cred că plăteşte totuşi nişte taxe, putem să vedem statistica indirect să spunem aşa, vedem oraşul cum creşte sau comuna asta cum se dezvoltă pe baza acestor vărsăminte la bugetele de taxe şi impozite locale. 

Cristian Hostiuc: Cred că ar fi o statistică mult mai bună în privinţa a ceea ce s-a făcut în România. Oricum, rămânem cu această impresie că anul trecut în Chiajna s-au livrat numai 44 de locuinţe. Cred că erau doar 44 de locuinţe numai pe un etaj, ca să zic aşa direct.