Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Lucian Isac, Estinvest: Am sesizat pe Bursă o prezenţă mai mare a investitorilor instituţionali în piaţă, cred că vor fi mai prezenţi de la o şedinţă la alta
Lucian Isac, director general al societăţii de brokeraj Estinvest, a fost prezent în cadrul ediţiei din 24 august a emisiunii ZF Deschiderea de Astăzi pentru a discuta despre ultimele rezultate ale pieţei locale de capital şi despre ce le va rezerva a doua jumătate a anului companiilor listate la BVB.
„Am sesizat o prezenţă mai mare a investitorilor instituţionali în piaţă şi cred că vor fi mai prezenţi de la o şedinţă la alta. Dacă până acum am avut o rază de laser focusată pe o bucăţică din piaţa românească, vedem cum raza devine treptat un reflector. Din momentul în care cele cinci companii vor fi incluse împreună în indicii FTSE Russell, categoriile de investitori care finanţează cu precădere respectivele societăţi (OMV Petrom, TeraPlast, Banca Transilvania, Nuclearelectrica şi Bittnet – n.red.) se vor mări. Bineînţeles că noi discutăm acum strict formal, dar piaţa anticipează, iar volumele din ultima perioadă, mai ales la TeraPlast, au arătat o tendinţă de creştere a interesului pentru respectivii emitenţi. Această tendinţă va continua, iar data de 20 septembrie va fi un fel de moment T0, în care structura administratorilor de portofoliu care urmăresc componenţa respectivilor indici va fi ajustată incluzând aceste companii listate la BVB“, spune Lucian Isac.