Rata şomajului a ajuns la 5,1%. În iulie erau 420.000 de şomeri, cu 12.000 mai mulţi decât în iunie

Autor: Andreea Tobias 01.09.2021

Rata şomajului în luna iulie a crescut cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna precedentă, ajungând la 5,1%, potrivit Institutului Naţional de Statistică.

Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna iulie a anului 2021 a fost de 420 mii persoane, în creştere faţă de luna precedentă (408 mii persoane).

Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 0,7 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 5,4% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,7% în cazul celor de sex feminin).

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,1% pentru luna iulie 2021 (4,2% în cazul bărbaţilor şi 4,0% în cel al femeilor).

Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 76,5% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna iulie 2021.

Institutul Naţional de Statistică precizează că, începând cu acest an, persoanele care produc bunuri agricole destinate exclusiv sau majoritar auto-consumului nu mai fac parte din populaţia ocupată, acest indicator diminuându-se corespunzător. Din acest motiv, datele publicate pentru lunile ianuarie - iulie 2021 nu sunt comparabile cu cele publicate pentru perioadele anterioare.