Vrancart Adjud încheie S1/2021 cu un profit net de 9,1 mil. lei, dublu faţă de perioada similară din 2020, la venituri de 167 mil. lei, plus 27%

Autor: Roxana Rosu 01.09.2021

Vrancart Adjud (simbol bursier VNC), producător de carton ondulat şi hârtie igienică controlat de SIF Banat-Crişana (SIF1) şi Pavăl Holding, vehiculul de investiţii al fraţilor Pavăl, proprietarii Dedeman, a încheiat primul semestru cu venituri totale de 167 milioane lei, în creştere cu 27%, şi un profit net de 9,1 milioane lei, dublu faţă de perioada similară din 2020, când se situa la 4,2 milioane lei.

Veniturile din exploatare ale companiei s-au majorat cu 27%, la  169 milioane lei, potrivit raportului financiar publicat miercuri la BVB.

”Evolutia Societatii in primul semestru al anului 2021 a fost influentata de majorarea preturilor materiilor prime si a tarifelor la utilitati generate de trendurile din piata internationala si care s-au regasit si pe piata locala, precum si a cheltuielilor cu salariile si serviciilor prestate de terti. Rezultatele obtinute in aceasta perioada, ce se reflecta intr-o profitabilitate superioara si a unor indicatori financiari buni, confirma rezilienta Societatii la schimbarile adverse din piata”, se arată în raport.

Potrivit companiei, profitul net se situează la 76% faţă de estimările din Bugetul de Venituri si Cheltuieli.

În primele şase luni ale anului, Vrancart a investit 13,1 milioane lei, faţă de 4,6 milioane lei în S1 2020, în modernizări şi dotări.

Anul trecut Vrancart a avut 16% din piaţa de hârtie pentru carton, 15% din piaţa de carton ondulat şi 9% din piaţa de hârtii igienico sanitare.

Compania este controlată în proporţie de 75% de SIF Banat-Crişana (SIF1), în timp ce Paval Holding, vehicul de investiţii al fraţilor Pavăl, proprietarii Dedeman, deţine 16,9% din numărul de acţiuni.

Vrancart are 239 mil. lei capitalizare. De la începutul anului, acţiunile VNC înregistrează o creştere de 58%, pe fondul unor tranzacţii de 3,2 mil. lei, arată datele BVB.