Producătorul de cărămizi Cemacon: Sectorul materialelor de construcţii traversează o perioadă cu un nivel ridicat al cererii şi o lichiditate crescută în piaţă. În perioada de lockdown, Cemacon a derulat operaţiuni de mentenanţă în fabricile sale, ceea ce a avut un impact direct în creşterea productivităţii

Autor: Alina-Elena Vasiliu 02.09.2021

Producătorul de materiale de construcţii Cemacon Cluj a realizat în primele şase luni din 2021 o cifră de afaceri de circa 84 de milioane de lei, cel mai bun rezultat dintr-un prim semestru al anului pentru companie, în creştere cu 45% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor transmise de Cemacon.

Tot în primul semestru din 2021, compania a înregistrat un profit operaţional de 31,1 milioane de lei şi un profit net de 21,5 milioane de lei.

„Sectorul materialelor de construcţii traversează o perioadă caracterizată de un nivel ridicat al cererii şi o lichiditate crescută în piaţă; constrângerile vin dinspre limitările de capacitate de producţie şi dinspre creşterile semnificative de preţuri la principalele elemente care determină costul de producţie - gazul, energia electrică, combustibilii, lemnul“, spune Liviu Stoleru, directorul general al Cemacon şi preşedintele consiliului de administraţie.