Vicepremierul Dan Barna: Vom vedea cu care dintre cele două variante, PSD sau AUR, vom merge mai departe. Premierul Cîţu trebuie trimis acasă

Ziarul Financiar 02.09.2021

Nu este vorba de o alianţă nici cu PSD, nici cu AUR, ci despre o moţiune de cenzură prin care premierul „trebuie trimis acasă pentru că nu are competenţa profesională şi morală să conducă un guvern”, spune Dan Barna, care precizează că USR PLUS nu a decis dacă susţine moţiunea PSD sau AUR.

„În momentul în care am văzut ceea ce s-a întâmplat ieri (miercuri - n.r.), o zi în a cărei dimineaţă coaliţia funcţiona foarte bine, iar până seara borcanele erau sparte şi cioburile pisate mărunt de către premierul Cîţu, singura opţiunea pe care o mai aveam la dispoziţie era o moţiune de cenzură pentru a transforma în realitate, în acţiune concretă lipsa de susţinere de care premierul o are din partea USR PLUS. În cursul dimineţii am făcut acel apel către toţi parlamentarii pentru susţierea unei moţiui de cenzură. Sunt două variante de moţiune, toate variantele sunt pe masă. Vom vedea pe care dintre cele două variante vom merge mai departe”, spune Dan Barna.

El spune că nu este vorba despre o alianţă cu PSD sau AUR.

„Nu este vorba de o alianţă nici cu PSD, nici cu AUR. Este vorba despre o moţiune de cenzură prin care premierul Cîţu trebuie trimis acasă pentru că nu are competenţa profesională şi morală să conducă un guvern de coaliţie”, adaugă Barna.

El mai spune că USR PLUS lucrează la un text de moţiune de cenzură şi susţine că preferă ca viitorul guvern să fie tot al coaliţiei PNL, USR, UDMR.