Dan Dascălu şi Mihail Boian, D&B David şi Baias: O nouă amnistie fiscală înlătură inechitatea vechii legislaţii care lăsa pe dinafară contribuabili aflaţi în situaţii similare cu cei care puteau aplica o asemenea facilitate

Ziarul Financiar 03.09.2021

Intrarea în vigoare la 31.08.2021 a unei noi amnistii fiscale ca efect al adoptării OG nr.11/2021 pare să fi scăpat aproape cu totul atenţiei publice, în mod nedrept în opinia noastră. Este, desigur, imposibil de spus dacă este (doar) rezultatul unei diminuări a atenţiei acordate acestui subiect, care într-un fel pare a fi deja o istorie dacă nu consumată (chiar dacă aflată în derulare), cel puţin repetată (i.e. existau alte trei acte normative cu efecte similare adoptate în perioada pandemiei COVID-19, ca să nu mai vorbim de alte facilităţi şi măsuri bugetare). Cu toate acestea, este cu siguranţă un eveniment legislativ foarte important ce trebuie scos în evidenţă, date fiind efectele şi mai ales semnificaţia sa, după cum acestea vor fi mai jos prezentate.

Trebuie să reamintim în prealabil că la intrarea în vigoare a OUG nr. 19/2021 (1 aprilie 2021), atrăgeam în mod foarte serios atenţia că, deşi amnistia fiscală pe care o introducea actul normativ era de plano extrem de binevenită pentru mediul de afaceri, erau lăsate în afara sferei sale de aplicare unele categorii de contribuabili (i.e. cei cu inspecţii fiscale începute şi finalizate între amnistia reglementată de OUG 69/2020 şi cea dată de OUG 19/2021). Aceasta era, în opinia noastră, o soluţie lipsită de raţiuni economico-sociale, fiind cel mai probabil o scăpare a legiuitorului care trebuia remediată de legiuitor.

Pe baza (şi a) poziţiilor exprimate de mediul de afaceri din perioada recentă, această lacună legislativă şi discriminare nejustificată a contribuabililor a fost remediată prin adoptarea  O.G. nr. 11/2021.

Astfel, în acest moment, contribuabilii care au făcut obiectul unor inspecţii fiscale sau unor verificări a situaţiei personale începute după data de 14 mai 2020, dar care care au fost finalizate anterior datei de 29 martie 2021 prin emiterea unor decizii de impunere prin care au fost stabilite diferenţe de obligaţii fiscale suplimentare, vor putea depune pe baza art. II din noua reglementare legală cereri de anulare a obligaţiilor fiscale accesorii aferente. În aceeaşi situaţie se află şi contribuabilii care au făcut obiectul unor verificări documentare în urma cărora s-au comunicat decizii de impunere după data de 14 mai 2020, dar nu mai târziu de 31 ianuarie 2022, ce vor aplica art. III al noii reglementări.

Trebuie subliniat că măsura legislativă de anulare a obligaţiilor fiscale accesorii se aplică pentru contribuabilii care se află în ipotezele mai sus menţionate inclusiv dacă au achitat sumele respective, fiind apoi îndreptăţiţi a solicita restituirea lor. Este vorba despre o importantă măsură de corecţie legislativă, care duce la eliminarea completă a efectelor juridice discriminatorii ce se puteau altfel produce între contribuabili aflaţi în poziţii absolut similare.

Condiţiile pentru acordarea acestei amnistii fiscale sunt similare cu cele cu care ne-am obişnuit deja, cu următoarele particularităţi:

Din perspectivă practică, ar trebui spus că toţi contribuabilii care au achitat deja obligaţiile fiscale principale din deciziile de impunere ar trebui să se califice pentru accesarea amnistiei şi ar trebui să depună cererile de anulare în acest sens, iar cei care nu le-au achitat sau au procedat la suspendarea acestora, fie pe calea instanţei sau a constituirii unei garanţii, o pot accesa dacă procedează la stingerea debitelor fiscale principale în termenul mai sus amintit.

În toate cazurile, nu ne rămâne decât să salutăm această intervenţie extrem de binevenită şi echitabilă a legiuitorului, noua amnistie fiscală venind să niveleze discrepanţele dintre cele două amnistii fiscale anterioare şi să închidă cercul acestui tip de facilitate fiscală, făcându-l aplicabil deopotrivă tuturor contribuabililor interesaţi care au acum la dispoziţie o fereastră de oportunitate de aproape 1 lună, respectiv, 4 luni pentru a derula operaţiunile administrativ-fiscale necesare pentru a beneficia de efectele sale.

Dan Dascălu                                                                                        Mihail Boian

Avocat Partener                                                                                  Avocat Partener           

Lider al Departamentului                                                                   D&B David şi Baias

de Litigii şi Dreptul Muncii

D&B David şi Baias