TeraPlast atinge o capitalizare record de 2,2 mld. lei după un „raliu“ de 6,6% vineri. Dorel Goia, la o investiţie de peste 1 mld. lei. În ultimele două săptămâni, acţiunile TRP au crescut cu 26,1%

Autor: Tibi Oprea 06.09.2021

TeraPlast Bistriţa (simbol bursier TRP), cel mai mare producător de materiale de construcţii cu acţionariat local, a atins o capitalizare record de 2,2 miliarde de lei, în contextul în care acţiunile companiei s-au apreciat în şedinţa de vineri, 3 septembrie 2021, cu 6,62%, la un maxim istoric de 1,256 lei pe unitate, potrivit datelor agregate de ZF de la BVB.

Compania deţinută în proporţie de 46,8% de omul de afaceri Dorel Goia a marcat nouă şedinţe de creş­tere din 10, respectiv două săptămâni în care preţul acţiunilor a urcat cu 26,1%.

Spre comparaţie, indicele prin­ci­pal BET, din componenţa căruia face par­te, a marcat o creştere de 0,5% vineri şi un avans de aproape 2% în ulti­mele 10 şedinţe, arată calculele realizate de ZF.